Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Perseide 2025. Mii de stele căzătoare au brăzdat cerul nopţii. Spectacolul continuă şi azi

Noaptea trecută, toate privirile au fost aţintite spre cer: perseidele şi-au atins punctul maxim! Mii de stele căzătoare au brăzdat cerul, iar pasionaţii de astronomie au vânat cele mai întunecate zone, ca să se bucure de fenomen. 

de Eduard Marin

la 13.08.2025 , 07:41

Chiar dacă luminile Bucureştiului au făcut ca spectacolul ceresc să fie mai greu de observat, roiul de stele căzătoare şi-a făcut apariţia - imediat după miezul nopţii. "Sunt pasionat de foarte mult timp şi de obicei în vacanţele de vară, la ţară, stăteam afară şi număram câteva sute de perseide pe noapte", spune un român.

"Mă pasionează pentru că am senzaţia că nu totul e descoperit în Univers. Am văzut Luna Gold anul trecut şi am văzut şi constelaţia carul mare pe cer", mărturiseşte un copil. "Aceşti meteori sunt de fapt nişte pietricele care se aprind în atmosferă, ard pe de-antregul şi nu cad pe Pământ. Când cad pe Pământ, se numesc meteoriţi, altfel se numesc meteori", spune Cătălin Beldea, organizator.

Pe lângă telescoapele uriaşe montate pentru observații, pasionaţii de astronomie au avut parte de proiecții speciale, prezentări și ateliere dedicate misterelor Universului. 

Articolul continuă după reclamă

"În seara asta prin telescop putem vedea un sistem stelar dublu. Ne uităm la stele care sunt foarte strălucitoare. Ne surprinde şi ne bucură faptul că în România avem oameni interesaţi, pentru foarte mulţi e prima oară când pun ochiul într-un telescop", spune Andrei, Astromania.

Ploaia de stele căzătoare a brăzdat cerul şi în alte părţi ale lumii. În Ankara, sute de oameni s-au adunat la Observatorul Astronomic ca să se bucure de fenomen.

Spectacolul oferit de perseide continuă şi în această noapte. Următorul eveniment astronomic, vizibil şi din România, va fi pe 7 septembrie, atunci când va avea loc a doua eclipsă totală de lună din acest an. 

Eduard Marin Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Perseide 2025. Mii de stele căzătoare au brăzdat cerul nopţii. Spectacolul continuă şi azi