Video Prima reacţie după tragedia de la Ferma Dacilor în care au murit 7 oameni: "Nu ne ies calculele, ne dau cu virgulă explicațiile, nu știm, nu concepem"
Prima reacţie a patronului de la Ferma Dacilor, după incendiul devastator în urma căruia 7 oameni au murit, iar unul este încă dat dispărut! Controversatul proprietar susţine că nu ştie din ce cauză au izbucnit flăcările. Explicaţiile nu aduc liniştea pentru părinţii care şi-au pierdut copiii în infern. Printre victime sunt patru studenţi, prieteni cu fiul mai mare al proprietarului.
La mai bine de 72 de ore de la incendiul devastator din Tohani, pompierii încă sapă printre dărâmături în căutarea celei de a opta persoane. Salvatorii cară molozul şi speră ca undeva, printre ruine, să găsească o urmă a celui dispărut. Părinţii care au mers să şi ia copiii de la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti sunt imaginea durerii. Au pierdut tot ce aveau mai scump în noaptea de Crăciun în incendiul care a mistuit Ferma Dacilor.
Patronul le-a cerut poliţiştilor un răgaz la audieri pentru a-şi plânge băiatul mort
Patru din cele şapte victime se adunaseră să-l sărbătorească pe unul din fiii mai mari ai patronului pensiunii. Anca, Adrian, Andrei, Vlad. Tineri, frumoşi, din familii înstărite şi cu funcţii importante în stat. Vlad Băiceanu era fiul generalului Petru Băiceanu, şefului Direcției Generale de Informații a Armatei și al Elenei Băiceanu, directoare în ANAF. Olimpic în liceu, Vlad era acum student la Universitatea Bucureşti. Venise la petrecere cu iubita lui, Anca Gavrilă. Tânăra de 20 de ani, studentă la Socilogie şi handbalistă. "Am fost la cantonamente împreună, ne simţeam foarte bine unele cu altele acolo. Nu ne aşteptam niciunele să se întâmple aşa. Nu ne aşteptam să fie aşa într-o zi şi în cealaltă să nu mai fie!", a declarat una dintre colegele Ancăi.
Tatăl Ancăi, un cunoscut antrenor de handbal, e în stare de şoc. "Realizez că ea nu mai este nici măcar într-un sicriu. Nu putem să facem decât să plângem sau să ne plângem morţii", a declarat tatăl Ancăi. La petrecerea din noaptea fatidică a fost şi Adrian Marinescu, un băiat de 22 de ani, fiul unui om de afaceri din Bucureşti. Era prieten bun cu Vlad Băiceanu. Unite de aceeaşi dure, famiiile au decis ca priveghiul lor să fie unul comun, la cimitirul Bellu. În mansarda care s-a transformat în cenuşă era şi Andrei Niţescu - un tânăr student la Politehnică. Durerea celor care au scăpat din foc, dar şi-au pierdut familia, e copleşitoare. De pe patul de spital, Matei îşi plânge tatăl şi cei doi fraţi care au sfârşit carbonizaţi.
Acum două seri, administratorii de la Ferma Dacilor au avut o primă reacţie după tragedie. Patronul le-a cerut poliţiştilor un răgaz la audieri pentru a-şi plânge băiatul mort. În schimb, pe pagina de Facebook a pensiunii a fost publicat un lung mesaj ca o explicaţie pentru tot ce s-a întâmplat înainte şi după tragedie. "Nu ne ies calculele, ne dau cu virgulă explicațiile, nu știm, nu concepem. Da, în familia noastră lumea are un trecut. E un lucru minunat că unii oameni au reușit să treacă prin viață mai demni decât noi. În aceste momente avem nevoie de o rugăciune pentru a ne îngropa copiii și prietenii apropiați. Ne dor inimile cum nu ne-au mai durut, cum n-am știut vreodată că-i posibil", se arată în comunicat.
Mesajul nu aduce alinare celorlaţi părinţi care si au pierdut copiii in incendiu. "Nu se schimbă nimic niciodată indiferent de câte tragedii vor fi. Ideea este că lucrurile se vor schimba atunci când oamenii se vor schimba, atunci când societatea se va schimba, atunci când legile se vor schimba", a declarat Cristian Gavrilă, tatăl Ancăi. La Ferma Dacilor erau cazaţi în noaptea tragediei şi patru turişti. Au scăpat ca prin minune pentru că au fost mutaţi în ultima clipă în căsuţe individuale. "Noi am făcut o rezervare cu mult timp înainte. Cu o zi înainte, prietenul nostru care a făcut rezervarea a primit un telefon şi i s-a propus că dacă vrem să stăm la căsuţele pe care le dădeau în folosinţă", a declarat Mariana, o turistă. Până acum, nu se ştie nimic sigur despre cauza incendiului. Anchetatorii merg pe mai multe variante: un scurtcircuit, o defecţiune la sistemul de fotovoltaice de pe clădire sau o supraîncălzire a instalaţiei electrice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰