Video Primăria Craiova vrea să limiteze numărul de animale de companie din apartamente. Amenzi până la 2.500 de lei
O inițiativă a primăriei din Craiova a stârnit controverse în rândul iubitorilor de animale. Potrivit unui proiect, cei care ţin în apartament mai mult de doi câini sau două pisici vor fi amendaţi. Propunerea a venit după ce administraţia locală a primit numeroase sesizări legate de zgomotele puternice făcute de patrupede în unele locuinţe.
Propunerea autorităților locale a împărțit craiovenii în două tabere. În timp ce unii sunt revoltaţi că ar putea fi amendaţi pentru că au mai multe animale de companie, alții consideră ca ar trebui totuși să existe reguli clare.
"Mi se pare o prostie pentru că noi suntem oamenii care dăm o mână de ajutor acestor animale care au fost abandonate. Nu există decât eutanasierea, nu pot să-i las pe domeniul public, iar asta mi se pare o cruzime fără margini"
"Nu cred că aș putea să fac acest lucru pentru că sunt tare atașat de ei. Nu aș vrea nici să-i dau spre adopție, poate aș încerca, dacă aș fi nevoit, să găsesc niște oameni dar să le știu situația în continuare"
"La un apartament mai mult de 2-3 animale deja mi se pare foarte mult"
"Animalele astea dacă le iei de la adăpost chiar trebuie să ai grijă de ele și să le oferi cât de cât un spațiu", spun oamenii.
Primăria își argumentează inițiativa prin faptul că au existat numeroase sesizări privind nerespectarea normelor de igienă. Autoritățile locale spun că deținerea necontrolată a animalelor în apartamente poate genera disconfort și riscuri sanitare. Proprietarii de animale vor fi supuși unor verificări de către poliția locală numai în situația în care vor exista plângeri de la vecini.
"Persoanele care dețin mai mult de doi câini sau două pisici într-un apartament riscă sancțiuni între 1000 de lei și 2000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.500 și 2.500 pentru persoanele juridice", spune Marina Andronache, purtător de cuvânt Primăria Craiova
Organizațiile pentru protecția animalelor cred că, dacă propunerea ar fi validată, ar creşte numărul câinilor şi pisicilor fără stăpâni.
"Din păcate, primăria nu a putut rezolva situația animalelor fără stăpân, avem în continuare multe animale pe stradă. În acest context, nu putem cere oamenilor să renunțe la surplusul, în ghilimele, de animale pe care îl dețin", spune Ioana Aurelia, Asociaţia Viaţa Animalelor.
Dacă va fi adoptat, proiectul va deveni parte a regulamentului local privind ordinea și curățenia în oras.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰