Video Răsturnare de situaţie în cazul copilului de cinci ani căzut de la etajul 9. Mama ar putea fi suspectă
Se complică ancheta în cazul băieţelului de 5 ani care a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc aflat într-un cartier rezidenţial din sectorul 1 al Capitalei. Vecinii femeii susţin că aceasta ar putea fi implicată în moartea copilului. Vorbim despre acuzaţii foarte grave, care sunt verificate în acest moment de anchetatori.
Mama copilului este internată acum la Spitalul Clinic de Psihiatrie, Alexandru Obregia din Capitală. Este supravegheată așadar de medici pentru că sunt surse care spun că aceasta ar avea probleme psihice.
Mama ar putea fi suspectă
Polițiști au deschis în acest caz un dosar penal de moarte suspectă. Au fost făcute și cercetări la fața locului, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care au preluat această anchetă de moarte suspectă. Se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate dacă mama băiețelului a avut o implicare sau nu în moartea copilului.
Știm însă că acest incident șocant s-a petrecut ieri într-un cartier rezidențial din Sectorul 1 al Capitalei, când băiețelul de doar 5 ani a căzut de la etajul 9 al blocului. Trupul său neînsufețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală pentru realizarea autopsiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
