Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţia unei mame chemate la şcoală după ce fata ei s-a drogat în baie: "Poate se parfuma, poate se gândea"

Ofiţerii anti-drog extind războiul cu traficanţii de narcotice din şcoli. Au făcut zeci de percheziţii la Suceava şi Bacău, unde au găsit peste patru kilograme de stupefiante. Fenomenul drogurilor în şcoli ia amploare şi cu ajutorul părinţilor, avertizează directoarea unuia dintre cele mai bune licee din Bucureşti. Profesoara se plânge că ei devin violenţi şi nu vor să o mai asculte când îi cheamă la şcoală ca să îi avertizeze că unii elevi par să fi căzut în plasa dealerilor. 

de Redactia Observator

la 23.03.2023 , 09:02

20 de suspecţi din Bacău au fost ridicaţi în zori de trupele speciale. Vindeau canabis şi amfematină în mai multe licee din oraş şi localităţile limitrofe, spun anchetatorii. Acasă la ei, ofiţerii anti-drog au găsit stupefiante ascunse în borcane și în congelatoarele frigiderelor, plus bani şi cântare folosite de traficanţi ca să porţioneze marfa clandestină. În judeţul Suceava, anchetatorii au găsit aproape patru kilograme de droguri care urmau să fie vândute în şcoli. Investigaţia a pornit din Bucureşti, unde 20 de elevi şi studenţi au fost duşi la audieri acum două zile, bănuiţi că distribuiau narcotice în licee. Doi elevi au fost arestaţi. 

Adulţii refuză de multe ori să vadă adevărul, crede directoarea Colegiului I.L. Caragiale Bucureşti

La percheziţiile din casele adolescenţilor, investigatorii au găsit dovezi trecute, parcă, cu vederea de părinţi. Adulţii refuză de multe ori să vadă adevărul, crede Andreea Bodea, directoarea colegiului Ion Luca Caragiale din Bucureşti, care apare în ancheta anti-drog ca punct de desfacere. Profesoara s-a lovit de un zid când a chemat-o pe mama unei eleve care se drogase în toaleta şcolii. 

Vezi și

Andreea Bodea, director Colegiul I.L. Caragiale Bucureşti: A ieşit, s-a prăbuşit, conştientă de altfel, nu am făcut nimic. Am chemat-o pe mama în secunda doi, i-am povestit. Şi răspunsul mamei a fost: Aveţi ceva cu copilul meu, aveţi vreo dovadă? Poate se parfuma, poate se gândea, poate vorbea la telefon. Nu aveţi nicio dovadă, vă dau în judecată! 

Pe acelaşi subiect

Dascălul se plânge că lupta cu fenomenul periculos este inegală.

Andreea Bodea, director Colegiul I.L. Caragiale Bucureşti: Lucrurile sunt foarte serioase şi foarte grave, noi suntem singuri în această luptă, noi ca şcoală. Eu văd că un elev are pupilele dilatate, nu e un motiv să anunţ DIICOT din păcate. Anunţ părinţii, iar părinţii, 9 din 10, spun: Copilul meu nu are nimic, copilul meu nu mă minte, doamna director!

Proiect de testare antidrog în şcoli, respins toamna trecută

Doi deputaţi PSD au depus toamna trecută în Parlament o lege pentru testarea antidrog prin controale inopinate în școli, la cererea directorilor sau a inspectorilor şcolari, cum se întâmplă şi în Marea Britanie şi Statele Unite. Comisiile de specialitate au respins, însă proiectul. Observator a lansat astăzi un sondaj de opinie pe observatornews.ro: Sunteţi de acord cu testele antidrog în şcoli? Până la această oră, am primit peste 400 răspunsuri: majoritatea sunt de acord.

Preşedintele Federaţiei Părinţilor este ferm.

Reporter: Cu testarea elevilor aţi fi de acord?

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Părinţilor: Sută la sută de acord. Ar trebui sa fie un control inopinat, adică fără acordul părinţilor, să vina în sprijinul nostru, nu ştiu de ce sunt părinţii reticenţi, nu eşti mulţumit să afli că propriul copil consumă droguri? Cu cei pe care îi prind să fie consiliere şi discuţii cu familia, nu se pune problema de a aresta un copil.

Elevii plonjează orbeşte în mirajul viselor interzise de lege

Elevii care plonjează orbeşte în mirajul viselor interzise de lege au trecut deja graniţa. Un adolescent din Deva a fost prins cu droguri în timp ce participa la un program Erasmus în Macedonia de Nord. Iar problema scapă de sub control.

Vârsta debutului în consumul de substanțe interzise a scăzut la 13 ani și tot mai mulți elevi de 16 ani consumă diverse tipuri de droguri, de multe ori chiar medicamente combinate între ele și consumate cu alcool. Extrem de inventivi, ofiţerii Antidrog abia ţin pasul cu traficanţii care găsesc mereu soluţii pentru a face rost de marfă. 

Cătălin Ţone, expert antidrog: Minorii consumă două categorii mari de subtanţe stufeiante: droguri clasice, cocaină, heroină, cannabis şi noile sub psihoacticem etnobotanicele, dar se consumă şi medicamente cu efect stupefiant. Infracţiunile şi pedpsele sunt la fel ca la drogurile clasice, pedeapsa poate să meargă până la 15 ani de închisoare.

Anul trecut, poliţiştii şi procurorii au capturat peste o tonă de droguri în România. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Reacţia unei mame chemate la şcoală după ce fata ei s-a drogat în baie: "Poate se parfuma, poate se gândea"