Șef de birou din ADP Sector 6, reținut pentru furtul a peste 330.000 de lei. Ar fi pierdut banii la pariuri
Un şef de birou din cadrul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 6 a fost reţinut joi, fiind acuzat de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, toate în formă continuată. În perioada decembrie 2024 - august 2025, acesta ar fi sustras peste 330.000 de lei din fondurile instituţiei, prin întocmirea unor borderouri de predare false pentru autoturisme ridicate de pe domeniul public. Surse judiciare susţin că banii ar fi fost pierduţi la pariuri sportive.
"Astăzi, 23 octombrie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6 au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Olt, într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunilor de delapidare în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi uz de fals în formă continuată", a transmis Poliţia Capitalei.
În perioada decembrie 2024 - august 2025, bărbatul şi-ar fi însuşit, în mod repetat, sumele de bani provenite din achitarea taxelor aferente autoturismelor ridicate de pe domeniul public, ca urmare a unor încălcări ale normelor rutiere, prin întocmirea unor borderouri de predare false, transmite News.ro
Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 331.000 de lei. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că cel vizat este şef de birou în cadrul ADP Sector 6 şi şi-ar fi însuşit pe nedrept banii pe care i-au plătit oamenii să-şi recupereze maşinile, după ce au fost ridicate.
Banii luaţi din gestiunea instituţiei ar fi fost pierduţi la pariuri sportive.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰