Video Soţi din Crevedia, reuniţi în ceruri după explozie. Inima lui Lică a cedat când a văzut-o pe Florica nimicită de foc. După nici 18 ore, femeia a murit în spital
Explozia din Crevedia. Au fost împreună o viaţă şi au sfârşit împreună, la mai puţin de 18 ore distanţă. Este povestea celor doi soţi din Crevedia care au murit din cauza deflagraţiei. Erau în casă când a bubuit prima cisternă. Femeia a fost cuprinsă de flăcări, iar soţul, îngrozit, a făcut infarct din cauza şocului. Azi, la prânz, soţia care avea arsuri pe 95% din corp, s-a stins la spital.
Explozia din Crevedia. Florica şi Lică sunt cei doi soţi pe care deflagraţia i-a surprins în locuinţă. Locuiau lângă o bombă cu ceas, peste drum de staţia GPL.
Drama celor doi soţi morţi în urma exploziei din Crevedia
Femeia a simţit miros de gaz şi şi-a sunat băiatul. În timp ce vorbea la telefon, a deschis uşa. A apucat să-i spună că miroase ciudat şi vede ceva, ca nişte aburi. Conversaţia s-a întrerupt brusc. Florica a fost nimicită de foc în faţa soţului ei.
"Suntem şocaţi. Nu ştiu cum arată războiul, dar cred că asta a fost senzaţia. A luminat cerul, am văzut peste tot flăcări. E greu de descris în cuvinte", spune o femeie, martoră la exploziile din Crevedia.
- ANIMAȚIE. Filmul exploziei din Crevedia. Cum s-a dezlănțuit iadul lângă București, minut după minut. Imagini...
- Explozia din Crevedia LIVE TEXT. Bilanţ cutremurător: 2 morţi şi 56 de răniţi, dintre care 43 de salvatori....
- Explozia din Crevedia, provocată de o ţigară aprinsă. Primele date ale raportului preliminar al catastrofei
Şocul a oprit inima soţului
Pentru Lică, soţul Floricăi şocul a fost mult prea puternic. Bărbatului i-a cedat inima. "Nu era ars. Deci acolo a decedat din cauza infarctului", a declarat Raed Arafat, şeful DSU.
Imediat după explozii, cunoscuţilor nu le venea să creadă că tragedia i-a lovit pe amândoi atât de crunt. "Am auzit despre o rudă. Dar sper să nu. De-a soțului. În imprejurimi are casa...", povesteşte o femeie.
Florica a fost dusă la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Avea aproape tot corpul mistuit de foc.
Mesajul postat de femeie cu o zi înainte să moară
Cu doar o zi înainte de explozie, femeia a postat un mesaj tulburător pe Facebook: "Este foarte greu să rămâi singur..." Sunt cuvintele care s-au transformat astăzi, la prânz, într-o realitate sumbră. "A fost confirmat de către colegii de la Floreasca încă un deces. Este soția celui care a decedat ieri", a declarat Raed Arafat, şeful DSU.
Florica şi Lică aveau doi copii
Florica şi Lică aveau doi copii, un băiat şi o fată. Cei doi au venit la Bucureşti pentru a ridica, de la morgă, trupurile părinţilor lor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰