Video ANIMAȚIE: Filmul exploziei din Crevedia. Cum s-a dezlănțuit iadul lângă București, minut după minut. Imagini apocaliptice surprinse de Observator
S-a dezlănţuit iadul aseară, aproape de Bucureşti. Patru explozii au zguduit localitatea Crevedia, din judeţul Dâmboviţa. Mai multe cisterne cu GPL au sărit în aer. Unul dintre angajaţii unui depozit ilegal ar fi fumat o ţigară în timp ce muta combustibilul. Imaginile surprinse sunt apocaliptice - o ciupercă uriaşă de foc şi fum, ca după un bombardament pe frontul din Ucraina, a putut fi văzută din Capitală, la 25 de kilometri distanţă. Doi oameni au murit, 56 sunt răniţi, unii dintre ei în stare gravă. Localnici, pompieri, poliţişti, jandarmi. Deflagraţia a fost atât de puternică încât a rupt hainele celor prinşi de suflu în apropiere şi a topit căştile salvatorilor. O grădiniţă la care în timpul săptămânii vin peste 100 de copii a fost pulverizată. Doar structura de cărămidă a rămas intactă. Imaginaţi-vă dacă exploziile aveau loc în altă zi şi la altă oră. Şi, după ce am văzut medicii şi zecile de ambulanţe de la faţa locului, ne-am întors în timp, în urmă cu aproape opt ani, după nenorocirea de la Colectiv. Încă nu există un centru de tratament pentru marii arşi. Avem în continuare de toate, dar trebuie să ducem răniţii în străinătate, daca vrem să le dăm o şansă la viaţă. Şi mai avem anchete peste anchete, ca de fiecare dată, care să stabilească dacă s-a intervenit ca la carte. Ni se spune că da, rămâne însă să vedem dacă a fost sau nu aşa. În mod clar a fost o serie întreagă de nereguli care au dus la tragedie. Ca şi în cazul tânărului drogat care a ucis doi oameni cu maşina pe litoral, sunt autorităţi care au închis ochii şi nu şi-au făcut treaba. Imagini și informații cu puternic impact emoțional.
Crevedia a arătat aseară ca o zonă de război. Observator a obţinut în exclusivitate imagini care arată cum a pornit dezastrul. Cu puţin înainte de ora 19:00 un localnic filmează un nor de gaz care iese din staţia de depozitare a gazului petrolier lichefiat. Din primele informaţii, un furtun folosit de un angajat la alimentarea unei cisterne s-ar fi rupt. Acesta ar fi avut în mână şi o ţigară aprinsă. A fost începutul dezastrului.
La ora 18:48 are loc explozia. Deflagraţia a fost filmată de mai mulţi martori, care văzuseră înainte norul de fum. Unda de şoc mătură localitatea. În stradă se dezlănţuie iadul. Un bărbat care şi-a văzut soţia înghiţită de flăcări face atac de cord. Nu mai poate fi salvat. Soţia lui a murit a azi, la spital.
Explozie la Crevedia. În mijlocul haosului, răniţii umblă dezorientaţi pe străzi, cu părul şi hainele arse
"Mamă, omul ăla a rămas fără păr în cap, frate. Fără păr în cap", spune un martor la explozii.
- Explozia din Crevedia LIVE TEXT. Bilanţ cutremurător: 2 morţi şi 56 de răniţi, dintre care 43 de salvatori....
- Alți șase răniți în exploziile de la Crevedia vor fi transferați în Austria, Germania şi Norvegia. Anunțul...
- Staţiile GPL din ţară, luate la control după explozia din Crevedia. În sectorul 5 s-au dat deja amenzi. Piedone:...
- Explozia din Crevedia, provocată de o ţigară aprinsă. Primele date ale raportului preliminar al catastrofei
- Explozia din Crevedia. Deşi au fost date două amenzi şi apoi a fost închisă, staţia GPL tot a continuat să...
- Explozia din Crevedia, imagini din dronă: Cum arată acum locul deflagraţiei. Localnicii nu mai au uşi sau geamuri...
- Explozia din Crevedia. Tragedie aproape trasă la indigo cu dezastrul de la Mihăileşti. Marcel Ciolacu: "Cine va fi...
- Explozia din Crevedia. Disperare în ochii oamenilor care locuiesc lângă staţia GPL, nevoiţi să plece din calea...
- Explozia din Crevedia. Declaraţia halucinantă a primarului din Caracal. Ştie că a murit un om, dar "ceilalți,...
Printre cei cu răni grave se numără şi bărbatul care a văzut primul scurgerea de gaze. Planul roşu de acţiune se activează abia la 19:30. Raportul preliminar arată că pompierii au aşteptat o oră până să intervină, de la prima explozie. Doi roboţi, intraţi în dotarea IGSU în luna iunie, au fost trimişi în apropierea focarului. Chiar şi aşa, zeci de pompieri au intrat direct în gura lupului, pentru a se lupta cu flăcările.
În tot acest timp, căldura şi focul ajung la a doua cisternă în care erau stocate zece tone de GPL. Urmează o nouă deflagraţie, cea mai puternică. 50 de oameni au fost răniţi de noua explozie. Majoritatea - salvatori. 39 de pompieri, doi poliţişti şi doi jandarmi se numără printre victimele noii deflagraţii. Cei care sunt încă teferi aleargă din calea fragmentelor incandescente care cad din cer.
Cască de pompier topită în urma exploziei de la stația GPL din Crevedia
Echipamentul este construit să reziste la temperaturi de 1.000 de grade Celsius. Rând pe rând, răniţii sunt urcaţi în ambulanţe şi duşi la spital.
"Cum a fost explozia de la Hiroshima, exact aia am văzut-o pe cer. Mă doare capul şi acum", povestește un martor. "Cea de-a doua explozie a fost atât de puternică încât martorii povestesc că bubuitura s-a auzit de la peste 30 de kilometri distanță", a transmis reporterul Observator Bogdan Dinu, de la fața locului. Ciuperca exploziei s-a văzut şi din oraşele din apropiere. Trei mii de oameni din zonă au fost evacuaţi.
"Sunt trei cisterne acolo, din ce îmi spun colegii pompieri. Dacă sunt trei, mai este una cu risc de explozie", a declarat Raed Arafat, şeful DSU. Şi exact asta se întâmplă. A treia cistrernă cedează şi are loc a treia deflagraţie a serii. Momentul a fost surprins în direct la Observator.
Flăcările au fost stinse abia în această dimineaţă. Opt case au fost distruse aproape în totalitate de seria de explozii. Printre ele, şi o grădiniţă aflată chiar lângă depozitul de GPL care funcţiona fără autorizaţie încă din 2020. Proprietarul este Ionuţ Doldurea, fiul primarului din Caracal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰