Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Țeapa "fondul de investiții": Cum a pierdut o suceveancă 13.000 de euro din cauza unor "experți financiari"

O femeie din Suceava, care a transferat peste 65.000 de lei într-un așa-numit fond de investiții, a aflat abia la finalul transferurilor că acesta nu era autorizat. A încercat să își recupereze banii, însă nu a mai putut contacta niciuna dintre persoanele care o convinseseră să investească. Poliția a deschis o anchetă, după ce femeia a depus plângere, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 06.09.2025 , 16:16

O suceveancă a rămas fără 65.000 de lei după ce i-a investit într-un fond fictiv. Cum a fost păcălită Fotografie cu scop ilustrativ - Shutterstock

Suceveanca a început să fie contactată telefonic, în luna noiembrie a anului trecut de către o persoană care s-a recomandat ca fiind un expert financiar al unei firme care se ocupă cu fondurile de investiţii.

"Prin intermediul discuţiei purtate, acesta a căpătat încrederea persoanei vătămate, motiv pentru care aceasta a urmat paşii propuşi de presupusul expert financiar, respectiv să îşi creeze un cont online pe un site indicat, pentru a putea urmării investiţiile şi profiturile. În perioada 11.08.2025 – 27.08.2025 persoana vătămată a efectuat mai mute transferuri în valoare totală de 66.733 lei, iar în momentul efectuării ultimului transfer, aceasta a fost avertizată de către aplicaţia financiară despre faptul că există posibilitatea să fie victima infracţiunii de fraudă. Abia în acel moment femeia a verificat site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, site pe care a observat faptul că societatea care s-ar fi ocupat cu fondurile de investiţii nu este autorizată să presteze servicii şi activităţi de investiţii", informează, sâmbătă, Poliţia judeţeană Suceava.

Femeia a încercat să îşi retragă sumele de bani investite de pe site-ul respectiv, însă fără succes.

Articolul continuă după reclamă

Ea l-a sunat apoi pe presupusul consultant financiar, însă nu a mai reuşit acest lucru. În aceste condiţii, vineri, 5 septembrie, a sesizat poliţia care a deschis dosar penal care vizează infracţiunea de înşelăciune.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Țeapa "fondul de investiții": Cum a pierdut o suceveancă 13.000 de euro din cauza unor "experți financiari"