Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Teroarea prin care trece o tânără din Timişoara, ameninţată de tată cu moartea: "Poliţia nu face nimic"

Caz şocant în Timişoara! O tânără își acuză propriul tată că le-a amenințat cu moartea pe ea și pe mama sa, o femeie de 48 de ani. Mărturia fetei a fost postată pe o rețea de socializare și a stârnit un val de revoltă. Mai grav, fata susține că, deși, a depus mai multe plângeri la poliţie, autoritățile nu au făcut nimic pentru a le proteja.

de Redactia Observator

la 07.08.2025 , 10:07

"Tatăl meu vrea să mă omoare şi pe mine şi pe mama mea şi poliţia din ţara asta nu face nimic". Este mărturia care taie răsuflarea oricui... Disperată, tânăra a postat pe o rețea de socializare un filmuleţ în care povestește calvarul trăit de ea şi mamă ei. După ce părinţii s-au despărţit, fata a ales să locuiască cu cea care i-a dat viaţă, departe de părintele pe care îl descrie drept un om extrem de violent.

"A sechestrat-o în casă. A prins-o pe stradă când a ieşit de la lucru şi a bătut-o în mijlocul străzii", povesteşte fata.

"Beneficiază în prezent de un ordin de protecţie împotriva soţului ei, măsură însoţită totodată şi de monitorizare electronică prin brăţară", spune Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ Timiş. 

Articolul continuă după reclamă

Cu toate astea, coșmarul nu s-a încheiat

În urmă cu doar câteva zile, femeia ar fi primit un mesaj de la individ. 

"A primit de pe un număr de telefon necunoscut un mesaj prin care ar fi fost ameninţată", spune Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

"Mama primeşte mesaj că eu o să ajung paralizată în 24 de ore". Tânăra susține că, atât ea cât și mama ei, au depus mai multe plângeri la poliție, însă nu au primit protecţie. "Doamnă, dar poate este cineva care a trimis la un număr greşit. Poate nu are legătură cu dumneavoastră. Aceasta este reacţia poliţiei de la noi din ţară", povesteşte fata.

"Referitor la afirmațiile făcute în spațiul public de către tânără se fac verificări de către polițiștii Biroului Control Intern cu privire la modul de acțiune și respectarea procedurilor de lucru de către polițiști, în astfel de situații", spune Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Toți trei, mama, tatăl și fiica, au fost chemaţi la secţia de poliție. Între timp, autoritățile încearcă acum să facă lumină în acest caz și să afle cine a trimis mesajul de amenințare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Teroarea prin care trece o tânără din Timişoara, ameninţată de tată cu moartea: "Poliţia nu face nimic"