Galerie foto "Tu ştii ce aveai în geamantan? Cărai un mort". Mărturisirile tulburătoare făcute de taximetristul care a luat-o pe Loredana de la hotel
Mărturisiri tuburătoare făcute de taximetristul care a luat-o pe Loredana de la hotelul unde îşi ucisese prietena. Fără să bănuiască o clipă că în bagajul greu pe care fata îl căra după ea nu se aflau nici cărţi şi nici haine, aşa cum i-a spus, ci trupul Alinei.
Fata fusese ucisă cu bestialitate în urmă cu doar jumătate de oră.
„Sunt traumatizat rău de tot, mă doare capul. Sunt terminat, la ce s-a întâmplat. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a omorât şi pe mine. Vreau să renunţ şi la taxi, vreau să renunţ la tot. Am doi copii acasă. Nu vreau să mi se întâmple ceva şi să rămână copiii vai de capul lor. Era grea valiza, chiar am întrebat-o când am vrut să o ajut. Am întrebat-o ce are. Rechizite şi haine. Am fost la gară, a vrut să scoată bani.
„Tu ştii ce aveai în geamantan? Cărai un mort”
Apoi mi-a spus să o duc la Vaslui. I-am zis că nu pot să te duc la Vaslui pentru că sunt foarte obosit. Sunt 300 și ceva de kilometri până acolo, mai fac o cursă, două și mă duc spre casă. Te las la gară și te duci cu trenul și o să te coste mai puțin. Cursa de Vaslui te costă în jur de 15-16 milioane. Și a zis: Nu, lasă-mă în parc. La Tosca. Trăgea de troler, zic: Câte cărți ai luat, că îmi distrugi mașina. Am tras așa și am ținut dintr-o parte și am dat-o jos”, a povestit bărbatul pentru Observator.
- În rochie de mireasă, sicriu alb şi însoţită de lacrimi şi multă durere, Alina a fost condusă pe ultimul...
- "Iub, dacă mor, să iei sicriu din banii mei". Gluma macabră pe care o făcea Alina şi care i-a prevestit...
- Crima din Mangalia. Mărturia cutremurătoare a Loredanei, ucigașa Alinei: cum s-a petrecut totul, minut cu minut....
- Răsturnare de situaţie în cazul crimei din Mangalia. Anchetatorii au o nouă ipoteză despre moartea Alinei
- Drumul scurt spre crima sadică: Loredana, de la o iubire toxică şi dureroasă, la uciderea celei mai bune...
- Primele imagini din noaptea crimei de la Mangalia. Momentul în care Loredana cară singură geamantanul prin parc,...
- Ipoteza lansată de iubitul Alinei în cazul crimei şocante din Mangalia. De ce ar fi hotărât Loredana să-şi...
- "O fată de nota 10. O plânge satul, o plânge tot Vasluiul". Lacrimi pentru Alina, fata ucisă de cea mai bună...
- Alina, tânăra ucisă de colega de bancă, va fi înmormântată în rochie de mireasă, în satul natal din Vaslui
- Alina, ucisă de colega de bancă, pe care o credea cea mai bună prietenă încă din grădiniţă. Momentul în...
- "Mi-am dat seama că nu e ea". Iubitul tinerei ucise de cea mai bună prietenă, în Mangalia, despre mesajele...
- "A aruncat-o de pe balcon jos cu un geamantan”. Detalii noi din cazul tulburătoarei crime de la Mangalia
- "Vreau să ne despărţim. Nu mai suport vina că te-am înşelat". Ultimele mesaje pe care Alina i le-ar fi scris...
- "Eu nu mai ştiu absolut nimic despre viaţa ei. Abia ne uităm una la alta". Ce îi scria Loredana iubitului Alinei,...
- "Odihnă veșnică, suflet gingaș". Alina, adolescenta găsită moartă sub o bancă în Mangalia, destin tragic...
- "Faţa era desfigurată total, nu se mai cunoştea nimic". Mister în jurul crimei din Mangalia. Anchetatorii...
Câteva ore mai târziu, taximetristul avea să afle cruntrul adevăr. Trăia un coşmar din care părea că nu se mai trezeşte. Întrebat dacă erau urme de sânge în portbagaj, taximetristul a mărturisit: „Nu e nimic, a luat poliţia maşina. Nu e nimic. Poliţiştii mă cunosc şi mi-au spus: Tu ştii ce aveai în geamantan? Cărai un mort”.
Şoferul de taxi vorbeşte şi de băiatul care a ajutat-o pe Loredana să urce trollerul în portbagaj. Nu veniseră împreună. Tânărul trecea întâmplător pe acolo. „Era un băiat care a ajutat-o. Era prin trecere”.
De cealaltă parte, bărbatul recunoaşte că vrea să renunţe la taximetrie pentru că nu îşi mai revine din şoc. „Am trei copii. Azi am fost la un preot să îmi citească, nu sunt bine deloc. Când mi-a zis poliţia că am avut mort, nu mai vreau să fac taximetrie. Pot să iau pe cineva care îmi bagă cuţitul şi gata”.
Ştire realizată cu ajutorul informaţiilor oferite de reporterul Observator Andreea Filip.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰