Observator » Evenimente » Un copil de 13 ani din Roman a provocat un accident rutier, după ce a a furat maşina tatălui său

Un copil de 13 ani din Roman a provocat un accident rutier, după ce a a furat maşina tatălui său

Un copil de 13 ani din Roman a provocat un accident rutier, după ce a a furat maşina tatălui său Politist rutier - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 08.08.2025, 11:17 | Modificat la 08.08.2025, 11:17

Un copil în vârstă de 13 ani, din municipiul Roman, a provocat un accident rutier, după ce a furat maşina tatălui său. 

Incidentul rutier s-a soldat cu pagube materiale. Accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, iar poliţiştii au fost anunţaţi chiar de tatăl băiatului.

Tatăl a fost cel care a anunţat poliţia

"Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autoturism a fost avariat de către un alt autoturism, în timp ce se afla parcat pe Aleea Liliacului, din municipiul Roman. Ulterior, în jurul orei 23:00, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Roman, a apelat 112 şi a sesizat faptul că fiul său în vârstă de 13 ani i-ar fi sustras autoturismul, avariindu-l", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Andreea Atomei, potrivit Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără permis.