Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ursula von der Leyen a aterizat în România. Şefa CE, întâmpinată de Nicuşor Dan la Baza Mihail Kogălniceanu

Şefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a aterizat luni, în jurul orei 15:00, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța, de unde a plecat cu elicopterul spre portul militar, urmând să stea trei ore în România.

de Redactia Observator

la 01.09.2025 , 16:00

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns luni în România şi a fost primită de preşedintele Nicuşor Dan la Baza militară Mihail Kogălniceanu.

Cei doi oficiali se vor deplasa cu elicopterul la Constanţa, unde vor vizita Fregata "Regele Ferdinand".

Ulterior, Ursula von der Leyen şi Nicuşor Dan vor vizita Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, după care vor susţine o conferinţă de presă.

Articolul continuă după reclamă

Din delegaţia prezidenţială fac parte ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, precum şi consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu şi Radu Burnete.

Începând de vineri, şefa Executivului comunitar a vizitat Letonia, Finlanda, Estonia, Polonia, Lituania şi Bulgaria.

Potrivit Reprezentanţei Comisiei Europene în România, vizitele sale au evidenţiat "sprijinul UE pentru statele membre care se confruntă cu provocări din cauza faptului că au frontiere comune cu Rusia sau cu Belarus".

În România, preşedinta Comisiei Europene va discuta cu oficiali guvernamentali şi ai Armatei despre cooperarea UE - NATO, precum şi despre prevenirea, detectarea, descurajarea şi apărarea împotriva ameninţărilor maritime şi hibride.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Ursula von der Leyen a aterizat în România. Şefa CE, întâmpinată de Nicuşor Dan la Baza Mihail Kogălniceanu