Fiul cel mare al Preşedintelui SUA e în România, la vânătoare. Primele mesaje ale lui Donald Trump Jr. după sosire
Donald Trump Junior - fiul în vârstă de 39 de ani al preşedintelui Americii, ar fi aterizat luni pe aeroportul Băneasa cu o aeronava privată. Potrivit unor surse care vor să rămână anonime, ar fi venit în România la vânătoare, în Giurgiu.
Fiul cel mare al Preşedintelui Americii ar fi aterizat luni pe aeroportul Băneasa cu o aeronava privată. Donald Trump Jr. ar fi venit în România pentru o partidă de vânătoare, în Giurgiu.
Update 2: Primarul oraşului Giurgiu, Nicolae Barbu a declarat că Donald Trump Jr. este la vânătoare, pe un fond privat din judeţ.
GALERIE FOTO: Fiul cel mare al Preşedintelui SUA, pasionat de vânătoare
"Am auzit şi eu că fiul Preşedintelui SUA ar vâna în judeţul Giurgiu şi m-am mirat pentru că şi eu sunt vânător pasionat şi ar fi trebuit să ştiu în judeţ un fond care să merite. Cred că vânătoarea se efectuează la Singureni, acolo există un fond privat preluat de o asociaţie. De unde ştiu că acolo este pentru că anul trecut au venit nişte şeici şi au vânat cerbi şi mufloni, totul e la ţară, e un fond de o sută şi ceva de hectare la ţară, îi ţine în ţarc şi le dă drumul din ţarc şi aşa se efectuează vânătoarea", a spus primarul, citat de Agerpres.
Nicolae Barbu a menţionat şi că în judeţ ar mai fi un fond de vânătoare în Comana, unde pot fi vânaţi cerbi, dar acolo "este rezervaţie şi este greu să intri". De asemenea, pentru că domeniul de vânătoare e vast, de câteva mii de hectare, "poţi să stai şi două zile şi să nu iasă niciun fel de vânat", a mai declarat, conform, Agerpres, Primarul din Giurgiu.
Directorul AJVPS Giurgiu, Ionel Mirică, a explicat că în judeţ există 16 fonduri de vânătoare ale asociaţiei şi 11 asociaţii private.
"Nu am informaţii cu privire la locul unde se desfăşoară vânătoarea la care participă fiul lui Donald Trump, dar cert este vânătoarea nu se efectuează pe un fond al AJVPS Giurgiu pentru că nu a fost solicitată nicio autorizaţie în acest sens, este posibil ca vânătoarea să se efectueze pe un fond privat din judeţ pentru că autorizaţiile de vânătoare se emit direct de către aceste asociaţii", a spus Ionel Mirică, pentru Agerpres.
Update 1: Potrivit unor surse care vor să-şi păstreze anonimatul, Donald Trump Jr. ar fi aşteptat şi la Castelul Jidvei, din Alba. Martorii spun că în zonă e o prezenţă neobişnuită a forţelor de ordine, în număr mare. Oficial, însă, informaţia nu a fost confirmată.
Potrivit presei din Giurgiu, fiul cel mare al lui Donald Trump s-ar afla pe un domeniu de vânătoare din comuna Singureni, în zona Albele. Domeniul ar aparţine unui farmacist român. Donald Trump Jr. ar fi în România pentru a vâna căpriori.
Contactat de presa din Giurgiu, Primarul din Singureni nu a putut confirma prezenţa înaltului oaspete american.
"Nu am observat nimic aparte, nici vreo desfăşurare de forţe de ordine, nici altceva care să ne dea de gândit. Dar, tot ce este posibil, acela fiind un domeniu de vânătoare privat, care are modalitatea lui de acces în incintă!", a afirmat primarul Marian Pătuleanu, pentru jurnalgiurgiuvean.ro.
Ambasada Statelor Unite, de asemenea, nu a confirmat, nici nu a infirmat venirea lui Donald Trump Jr. în România.
"Nu comentăm călătoriile personale ale cetăţenilor", se arată într-un răspuns al diplomaţilor americani de la Bucureşti, adresat redacţiei Observator.
Primele mesaje ale lui Donald Trump Jr. din România
Cunoscut a fi foarte activ pe reţelele de socializare, de altfel, ca şi tatăl său, Donald Trump Jr. a continuat să posteze pe Internet inclusiv după sosirea în România.
Chiar astăzi, deşi era 6 dimineaţa, fiul cel mare al preşedintelui american a făcut, pe contul său de Instagram, o postare legată de un campionat de golf care va avea loc săptămâna viitoare, pe un teren din Washington ce aparţine familiei Trump.
Pe Twitter, Donald Trump Jr. a fost chiar mai activ. Însă nu cu postări despre România, ci cu mai multe comentarii legate de politica americană.
Fiul lui Donald Trump Jr., Donald al III-lea, de asemenea, în România
Mai multe zvonuri apărute în presă au spus iniţial că şi Barron, fiul cel mic al lui Donald Trump ar fi în România.
Băiatul în vârstă de 11 ani ar fi venit separat de fratele său mai mare şi ar fi aterizat la Cluj. Destinaţia lui Barron ar fi, de asemenea, diferită de cea a lui Donald Trump Jr.
NCN TV a publicat şi o fotografie, făcută pe aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca, în care e prezentat un băiat de vârsta lui Barron Trump, însoţit de mai multe persoane.
NCN spune că ar fi vorba despre fiul de 11 ani al lui Donald şi Melania Trump, care ar fi venit cu o cursă Lufthansa, de la Munchen. Ar fi fost însoţit de agenţii Secret Service şi ar fi plecat, de la aeroport, către o destinaţie necunoscută.
Informaţia nu a fost însă confirmată. Ulterior însă a devenit însă clar că Barron Trump nu a venit în România, ci fiul lui Donald Trump Jr, Donald al III-lea, adică nepotul Preşedintelui SUA.
Vânătoarea, un hobby în familia Trump
Venirea lui Donald Trump Jr. în Giurgiu pentru a vâna căpriori nu e chiar o surpriză. Fiul cel mare al preşedintelui american e un împătimit al vânătorii, dar şi al pescuitului. Vânează cu puşca, dar şi cu arcul.
În astfel de escapade şi-a luat cu el, în unele ocazii, chiar şi copiii. În America, Donald Trump Jr. a acordat foarte multe interviuri pe tema vânătorii şi a participat la numeroase evenimente destinate vânătorilor.
Eric, cel de-al treilea copil al lui Donald Trump, de asemenea, şi-a însoţit fratele la unele partide de vânătoare.
Au fost însă şi momente extrem de controversate, cum s-a întâmplat în Africa. Donald Trump Jr. şi Eric Trump şi-au atras un potop de critici, când fotografiile lor cu trofeele de vânătoare au devenit publice.
CITEŞTE ŞI: Ce preocupări are fiul cel mare al lui Donald Trump în România
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰