Antena Meniu Search
x

Apropierea dintre Putin și Erdogan alarmează Occidentul. Turcia va plăti gazul rusesc în ruble și poate ajuta Rusia

Capitalele occidentale sunt din ce în ce mai alarmate de legăturile tot mai strânse dintre președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan și cel al Rusiei Vladimir Putin, relatează Financial Times. Unele voci au ridicat perspectiva unor sancțiuni la adresa Turciei dacă Erdogan ajută Rusia să evite sancțiunile occidentale. Război Rusia - Ucraina, ziua 166 LIVE TEXT

de Redactia Observator

la 08.08.2022, 18:07

Apropierea dintre Putin și Erdogan alarmează Occidentul. Turcia va plăti gazul rusesc în ruble și poate ajuta Rusia
Apropierea dintre Putin și Erdogan alarmează Occidentul. Turcia va plăti gazul rusesc în ruble și poate ajuta Rusia - Profimedia

Șase oficiali occidentali au declarat pentru Financial Times că sunt îngrijorați de angajamentul anunțat de Putin și Erdogan de a extinde cooperarea în materie de comerț și energie, după ce cei doi s-au întâlnit vineri la Soci şi au discutat timp de patru ore.

Un oficial european a declarat că UE monitorizează relațiile turco-ruse "din ce în ce mai îndeaproape” iar un înalt oficial occidental a sugerat că țările ar putea cere companiilor și băncilor să se retragă din Turcia dacă Erdogan își va îndeplini planurile anunţate vineri. Este o amenințare extrem de neobișnuită împotriva unui alt stat membru NATO care ar putea afecta economia deja lovită a Turciei.

Plan al rușilor de evitare a sancțiunilor cu ajutorul Turciei, interceptat de Ucraina

Trei oficiali europeni au declarat că UE nu a purtat încă discuții oficiale despre posibile sancţiuni contra Turciei. Alții au avertizat că nu este clar ce au căzut de acord să facă Erdogan și Putin. În plus o eventuală sancționare a Turciei de către UE ar întâmpina probleme, având în vedere diviziunile din interiorul blocului pe această temă. 

Pe acelaşi subiect

Dar chiar și fără un acord UE, unele state membre ar putea lua măsuri individual. ”De exemplu, ar putea cere restricții privind finanțarea comerțului sau să ceară marilor companii financiare să reducă finanțarea companiilor turcești”, a explicat un oficial. ”Nu aș exclude vreo sancțiune dacă Turcia se apropie prea mult de Rusia”, a adăugat el.

Aluziile cu privire la eventuale sancțiuni împotriva Turciei vin după ce Ucraina a interceptat un document al rușilor care schițează modalități de a ajuta Moscova să evite sancțiunile occidentale prin băncile turcești. Informația este susținută de un oficial de informații ucrainean și de un diplomat occidental.

Washingtonul a avertizat în mod repetat că va pedepsi țările care ajută Rusia să evite sancțiunile, aplicând ”sancțiuni secundare” care vizează încălcări dincolo de jurisdicția legală a SUA. Secretarul adjunct al Trezoreriei americane, Wally Adeyemo, s-a întâlnit în iunie cu oficiali și bancheri turci pentru a-i avertiza să nu ajute Moscova. 

Erdogan confirmă că Turcia va plăti gazul rusesc în ruble

După întâlnirea de săptămâna trecută de la Soci, vicepremierul rus Alexander Novak, a declarat că Turcia a fost de acord să plătească în ruble pentru gazul rusesc, potrivit Interfax. Putin și Erdogan au discutat despre dezvoltarea legăturilor bancare și a plăților în ruble și lire turcești, a adăugat el.

La întoarcerea din Rusia, Erdogan le-a spus jurnaliştilor că au existat şi ”progrese foarte serioase” în ceea ce priveşte utilizarea sistemului rusesc de plată Mir, care le permite ruşilor din Turcia să plătească cu cardul după ce Visa şi Mastercard au suspendat operaţiunile în Rusia. Cardurile Mir i-ar ajuta pe turiștii ruși să plătească pentru cumpărături și cazare la hotel, potrivit lui Erdogan. Oficialii occidentali se tem că ar putea fi folosiți și pentru a ocoli sancțiunile.

Turcia este profund integrată în sistemul financiar occidental, iar mărci precum Coca-Cola, Ford sau Bosch au investiții de lungă durată în țară și adesea foarte profitabile. Un înalt oficial occidental a sugerat că țările occidentale ar putea cere firmelor din Occident ”fie să renunțe la relațiile din Turcia, fie să-și restrângă relațiile cu Turcia.”

O astfel de mișcare ar crea probleme spinoase și, cel mai probabil, s-ar confrunta cu o opoziție totală din partea mai multor țări europene care se tem de măsuri atât de dure împotriva unui vecin apropiat. De asemenea, ar intra în conflict cu interesele comerciale. 

Unealta de șantaj a lui Erdogan la adresa Occidentului

Erdogan a urmat ceea ce el numește o abordare ”echilibrată” cu Kievul și Moscova de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie. Relațiile diplomatice ale Turciei cu Occidentul sunt deja tensionate. Washingtonul a sancționat Ankara în 2020, drept răzbunare pentru achiziționarea unui sistem de apărare aeriană rusesc S-400, dar măsurile au vizat mai degrabă industria de apărare a țării decât economia.

Președintele turc are o unealtă de șantaj importantă. El a amenințat în mod repetat că se va opune aderării Suediei și Finlandei la NATO și este un partener important pentru Europa în probleme ca terorismul și refugiații. Turcia găzduiește aproximativ 3,7 milioane de sirieni, ca parte a unui acord încheiat cu UE în 2016, care a ajutat la stoparea fluxului de migranți către Europa.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina a subliniat importanța strategică a Turciei, care controlează accesul la strâmtorile care leagă Marea Neagră de Mediterana. În plus, Erdogan a jucat un rol decisiv în încheierea acordului de deblocare a cerealelor semnat de Rusia și Ucraina luna trecută și menit să prevină o criză alimentară globală.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Apropierea dintre Putin și Erdogan alarmează Occidentul. Turcia va plăti gazul rusesc în ruble și poate ajuta Rusia