Antena Meniu Search
x

Anchetă în Iran, după apariţia unor filmări în care un protestatar este bătut şi împuşcat de poliţişti

Poliţia din Iran anunţă că a deschis o anchetă, după apariţia unor imagini în care un protestatar este bătut de poliţişti şi apoi împuşcat. 

de Redactia Observator

la 03.11.2022, 08:25

Vezi și

Filmul difuzat pe reţelele sociale arată cum omul, doborât la pământ, este lovit cu bastoanele de mai mulţi poliţişti şi chiar călcat de o motocicletă. În final, un poliţist trage asupra lui de la mică distanţă

Nu se ştie dacă bărbatul a supravieţuit

"Poliţia nu aprobă un asemenea tratament iar agenţii vinovaţi vor fi pedepsiţi conform legii", afirmă comunicatul forţelor de ordine. 

Aproape 280 de iranieni şi-au pierdut viaţa, în ultimele şase săptămâni, în cursul reprimării manifestaţiilor declanşate de moartea tinerei Mahsa Amini.

Pe acelaşi subiect

Miercuri, mii de persoane s-au adunat în jurul mormântului lui Mahsa Amini din oraşul ei natal în provincia Kurdistan, pentru un omagiu la 40 de zile după moartea ei, relatează Agerpres. Tânăra kurdă iraniană în vârstă de 22 de ani a murit pe 16 septembrie la trei zile după ce a fost arestată la Teheran de poliţia de moravuri, care a acuzat-o că a încălcat codul vestimentar strict al Republicii Islamice Iran, impunând femeilor purtarea voalului în spaţiul public.

Moartea ei a declanşat un val de proteste de o amploare fără precedent în ultimii trei ani, care continuă în Iran.

Tânăr ucis joi, în timpul manifestaţiilor din Iran 

Forţele de securitate iraniene au tras şi ucis un tânăr joi, în timpul unei manifestaţii la Mahabad, în vestul Iranului, într-un val de proteste ce continuă după moartea lui Mahsa Amini, a anunţat grupul pentru drepturile omului Hengaw, citat de France Presse.

"Un tânăr kurd a fost ucis de focul forţelor de securitate iraniene", a declarat Hengaw, cu sediul în Norvegia, pe Twitter, precizând că "tânărul a fost împuşcat în frunte".

Potrivit Hengaw, forţele de securitate au deschis focul asupra mulţimii în cartierul Gomrok din Mahabad, în provincia Azerbaidjan de Vest, după ce o secţie de poliţie din oraş a fost înconjurată.

"Nu ar trebui să ne plângem tinerii, ar trebui să-i răzbunăm", au strigat protestatarii, potrivit ONG-ului.

Incidentele au izbucnit după înmormântarea unui manifestant de 35 de ani, Ismail Mauludi, ucis miercuri seară în timp ce mulţimea se îndrepta spre birourile guvernatorului, a adăugat Hengaw.

Scriitoarea şi cineasta Marjane Satrapi: Pentru iranieni, ''nimic nu este mai rău decât indiferenţa''

"Poporul iranian are nevoie de susţinere din partea restului lumii", a pledat regizoarea şi autoarea franco-iraniană de benzi desenate Marjane Satrapi, iniţiatoarea unui videoclip lansat miercuri în sprijinul mişcării de protest faţă de regimul de la Teheran.

"Nu există nimic mai rău decât să nu faci nimic!", a spus celebra regizoare şi scriitoare de romane grafice într-un interviu acordat pentru AFP, la Paris, oraşul în care locuieşte şi în care lucrează de mai mulţi ani. "Am văzut multe opinii care le criticau pe actriţele care îşi tund părul" în semn de sprijin faţă de mişcarea protestatară din Iran, a adăugat Marjane Satrapi, regizoarea filmelor "Persepolis" şi "Iubire persană". "În principiu, poţi să critici orice. Dar, cel puţin, fă ceva. Nu există nimic mai rău în lume decât indiferenţa", a adăugat ea.

De la începutul protestelor, Marjane Satrapi, unul dintre simbolurile Iranului în Franţa, a vorbit destul de rar în public. "Nu m-am mai întors în Iran de 22 de ani deja, ce aş putea să vorbesc eu despre cei de acolo, nu sunt reprezentativă pentru tineretul iranian", a declarat ea.

"Să merg peste tot şi să fac pe interesanta pentru a vorbi 'în numele poporului iranian', ar fi fost ceva super, ceva de genul 'Marjane Satrapi, iranianca pasională'. Însă ar fi fost complet indecent", a adăugat, cu autoironie, scriitoarea şi regizoarea franco-iraniană.

Marjane Satrapi: "Mi-am făcut testamentul"

La fel ca mulţi exilaţi, Marjane Satrapi s-a obişnuit "să îngroape o jumătate" din ea însăşi şi să evoce mai puţin ţara natală, pentru a evita destinul "acelor bătrâni imbecili din diaspora care îşi imaginează că nimic nu s-a schimbat după plecarea lor".

Ea a fost totuşi convinsă că acţiunile de sprijin sunt cruciale, în urma numeroaselor apeluri video pe care le-a avut cu diverşi protestatari de la faţa locului, atunci când reţeaua de internet funcţiona în Iran.

"Întrucât sunt puţin cam morbidă, mi-am făcut testamentul", a dezvăluit ea, zâmbind. "Mi-am spus că deşi nu mai pot intra în ţara mea, va trebui să fiu înmormântată acolo, pentru ca cercul să fie complet. Acum, mă visez din nou străbătând străzile din Teheran, oraşul cel mai urât şi, în acelaşi timp, cel mai frumos de pe Pământ", a adăugat Marjane Satrapi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Anchetă în Iran, după apariţia unor filmări în care un protestatar este bătut şi împuşcat de poliţişti