Observator » Ştiri externe » Atac cu cocktailuri Molotov, la o sinagogă din Suedia

Atac cu cocktailuri Molotov, la o sinagogă din Suedia

Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 10.12.2017, 07:03 | Modificat la 10.12.2017, 08:55

Aproximativ 20 de bărbaţi mascaţi au atacat sâmbătă seară, cu cocktailuri Molotov, o sinagogă din Gothenburg, în care avea loc un eveniment pentru tineri.

Aproximativ 20 de bărbaţi mascaţi au atacat sâmbătă seară, cu cocktailuri Molotov, o sinagogă din Gothenburg, în care avea loc un eveniment pentru tineri, anunţă Sunday Express, citând presa suedeză.

Poliţia a sosit la faţa locului, unde studenţii evrei aflaţi în clădire se refugiaseră în subsol.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei a declarat că mai multe cocktailuri Molotov au fost aruncate asupra sinagogii.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, potrivit unui pompier, în parcarea clădirii a izbucnit un incendiu.

Nu există persoane rănite, iar clădirea nu a fost afectată, a precizat inspectorul de poliţie Peter Nordengard.

Iniţial, presa locală a anunţată că autorii atacului sunt aproximativ 20 de bărbaţi mascaţi, însă poliţia afirmă că deocamdată singurele informaţii sunt că s-a aruncat cu cocktailuri Molotov asupra clădirii.

Pe acelaşi subiect