Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce scenarii ar lua în calcul Rusia pentru Ucraina. Armata aşteaptă doar semnalul lui Vladimir Putin

La Moscova, planurile unei invazii a Ucrainei ar fi gata, iar armata rusă aşteaptă doar semnalul lui Vladimir Putin. Totul ar depinde de negocierile care au loc săptămâna aceasta între Statele Unite, Ucraina şi Rusia. Tensiunile dintre cele două superputeri sunt însă uriaşe, iar analiştii nu cred că discuţiile vor avea succes. Se vorbeşte deja de cea mai mare criză de securitate de la cea a rachetelor din Cuba, din anii 60.

de Redactia Observator

la 13.12.2021 , 21:24

Experţii militari cred că pentru Rusia miza ar fi regiunile cu populaţie care vorbeşte limba rusă. Moscova ar dori în consecinţă să ocupe întreaga zonă de coastă a Ucrainei, de la Donețk până în Moldova, inclusiv Odessa, ceea ce i-ar lăsa pe vecinii noştri fără ieşire la mare şi i-ar aduce pe ruşi la graniţele noastre. Apoi, ocuparea coastei de la Donețk până în Crimeea, de-a lungul Mării Azov, prin Mariupol. 

Ce scenarii ar lua în calcul Rusia pentru Ucraina

Într-un alt scenariu, Rusia ar putea să se rezume doar la anexarea regiunii separatiste Donbass, unde deja Moscova are o poziţie de forţă. Îi susţine financiar şi militar pe rebelii proruşi de aici, de mai bine de şapte ani. "La fiecare câteva minute, alte focuri de armă. Ceea ce auziţi este un schimb de focuri cu armă automată şi ne spun să ne adăpostim", transmite Ian Pannell, corespondent ABC. 

Vezi și

Ocuparea întregii Ucraine, o strategie "sinucigaşă"

Pe acelaşi subiect

Cât despre ocuparea întregii Ucraine, experţii militari sunt de părere că ar fi o strategie sinucigaşă pentru Rusia. În primul rând, costurile unei astfel de operaţiuni ar fi uriaşe şi greu de susţinut pentru o economie rusă slăbită de anii de sancţiuni economice şi mai nou de pandemia de COVID-19. Apoi, ar forţa o intervenţie internaţională în sprijinul Kievului, ceea ce ar putea degenera într-un conflict militar major, căreia Moscova, în ciuda investiţiilor uriaşe în armată, făcute de Putin, este greu de crezut că îi va putea face faţă. "Vrem să fim foarte clari: graniţele Europei nu pot fi încălcate", a declarat Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.  

Pentru a pune în aplicare un astfel de plan, zi şi noapte, convoaie de tehnică militară străbat Rusia pentru a ajunge lângă graniţa cu Ucraina: este vorba de tancuri, blindate şi alte elemente de artilerie, de care se pot folosi, la nevoie cei peste o sută de mii de militari pe care Moscova îi are aici. Una dintre ultimele arme aduse de ruşi lângă graniţa cu Ucraina este temutul sistem de rachete BUK M1, cel cu care, în iulie 2014, ruşii au doborât deasupra Ucrainei o aernovă Malaysia Airlines, cu 298 de oameni la bord. 

Nimeni nu poate spune însă cu exactitate care este cu adevărat planul lui Putin: dacă invadarea Ucrainei este iminentă sau dacă toată această mobilizarea militară de pe flancul estic al NATO nu este doar o metoda folosită de Kremlin pentru a forţa mână Occidentului cu scopul de a obţine anumite concesii. 

"Dacă invadează Ucraina, vom găsi de cuviinţă să mobilizăm mai mulţi soldaţi americani şi occidentali pe flancul estic, în toate aceste state membre NATO pe care avem sacra obligaţie de a le apăra împotriva oricărui atac din partea Rusiei", susţine Joe Biden, preşedintele SUA. 

Deocamdată, Occidentul încearcă să negocieze pe cale diplomatică retragere ruşilor de la graniţa cu Ucraina. Un emisar al Casei Albe este zilele acestea în Europa şi va media discuţiile între Kiev şi Moscova. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Ce scenarii ar lua în calcul Rusia pentru Ucraina. Armata aşteaptă doar semnalul lui Vladimir Putin