Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Uniunea Europeană închide frontierele, pentru combaterea coronavirusului

Uniunea Europeană îşi închide frontierele pentru străini, în speranţa că va reuşi, astfel, să limiteze răspândirea noului coronavirus. Liderii europeni au hotărât, de asemenea, să înfiinţeze, în interiorul Uniunii, coridoare de transport rapid pentru alimente şi alte produse strict necesare.

de Redactia Observator

la 18.03.2020 , 23:33

  • Uniunea Europeană închide frontierele, pentru combaterea coronavirusului
  • Măsurile de restricție nu se aplică și cetățenilor din interiorul Uniunii

Uniunea Europeană îşi închide frontierele pentru străini, în speranţa că va reuşi, astfel, să limiteze răspândirea noului coronavirus. Liderii europeni au hotărât, de asemenea, să înfiinţeze, în interiorul Uniunii, coridoare de transport rapid pentru alimente şi alte produse strict necesare.

Uniunea Europeană a renunţat, parţial şi temporar, la un principiu de bază: libera circulaţie a persoanelor.

Şi asta după ce guvernele statelor membre, înspăimântate de coronavirus, au început să blocheze atât graniţele externe cât şi pe cele interne ale spaţiului Schengen.

Vezi și

Între altele, la graniţa Poloniei cu Lituania, s-au format cozi de vehicule lungi de peste 50 de kilometri.

O decizie la nivelul Uniunii era necesară pentru ca situaţia să nu scape de sub control.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Decizia nu se aplică cetăţenilor din ţările Uniunii şi din spaţiul Schengen, şi nici celor din Marea Britanie.

Guvernele statelor membre vor facilita transportul de alimente, material medical şi alte bunuri de strictă necesitate în interiorul Uniunii, ca şi repatrierea cetăţenilor pe care criza i-a surprins în afara ţării lor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Închiderea frontierelor Uniunii se adaugă altor restricţii severe impuse din cauza epidemiei noului coronavirus.

Franţa a intrat în carantină ieri, la ora prânzului. Champs Elysees şi marile bulevarde ale Parisului sunt pustii.

Epidemia a schimbat radical şi alte oraşe europene.

Concertele, festivalurile, manifestările sportive au fost anulate.

Oamenii ies din case cât mai rar cu putinţă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La Praga, cei care folosesc metroul sau transportul public de suprafaţă sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie.

Într-o atmosferă care tinde să devină tot mai apăsătoare apar şi gesturi de bunătate.

O femeie din Norvegia care nu a putut sărbători aniversarea uneia dintre fiice i-a rugat pe oameni să îi trimită felicitări pe internet.

Iar în Grecia, criza virusului a inspirat un artist stradal să creeze o pictură de mari dimensiuni care va aminti, poate, peste mulţi ani, momentele dramatice de acum.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Uniunea Europeană închide frontierele, pentru combaterea coronavirusului