Cultivatorii de citrice, furioşi pe Trump! Preşedintele american a ridicat un embargo vechi de 16 ani
Preşedintele american Donald Trump a înfuriat fermierii americani de citrice, pentru că permite, începând de vineri, importurile de lămâi din Argentina – unul dintre cei mai mari producători ai acestor fructe din lume, după un embargo de 16 ani, relatează CNN Money.
![](https://img.observatornews.ro/0/2017/5/26/211309/1495804371ad66d4ec.webp?w=430&f=2&v=2)
Preşedintele american Donald Trump a înfuriat fermierii americani de citrice, pentru că permite, începând de vineri, importurile de lămâi din Argentina – unul dintre cei mai mari producători ai acestor fructe din lume, după un embargo de 16 ani, relatează CNN Money.
Embargoul a fost impus după ce cultivatorii americani de lămâi şi oamenii de ştiinţă au atras atenţia că lămâile din Argentina poartă boli ce reprezintă un risc pentru culturile americane.
Însă Departamentul american al Agriculturii a conchis în decembrie că fermierii argentinieni au rezolvat problemele şi că lămâile lor pot fi importate fără a prezenta vreun pericol.
Potrivit CNN Money, dosarul lămâilor argentiniene a început ca una dintre primele acţiuni protecţioniste ca preşedinte. La scurt timp după învestirea în funcţie, administraţia Trump a amânat pe 23 ianuarie, cu 60 de zile, decizia de a ridica embargoul pentru lămâile din Argentina.
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
- Joe Biden, număr record de zile de concediu. Un american de rând ar trebui să lucreze 52 de ani ca să-l egaleze...
Preşedintele Barack Obama a decis eliminarea restricţiilor după o întâlnire cu preşedintele Mauricio Macri, annul trecut. Cele două ţări au reluat relaţiile politice după ce regimul populist se distanţase de SUA.
Unii au perceput această amânare ca un exemplu al atitudinii sale dure în privinţa comerţului şi ca o garanţie pentru respectarea promisiunilor de campanie.
Însă Trump s-a răzgândit când preşedintele Macri a vizitat Statele Unite la sfârşitul lunii aprilie. “Vom avea o dispoziţie foarte favorabilă” faţă de lămâile argentiniene, a spus Trump pe 27 aprilie, când Macri a vizitat Casa Albă.
La scurt timp după vizită, Departamentul american al Agriculturii a anunţat că embargooul va fi ridicat pe 26 mai.
Fermierii americani sunt, însă, nemulţumiţi de decizie, spunând că slujbele şi culturile lor sunt în pericol, în condiţiile în care au crezut că Trump este de partea lor.
“Ceva ce am crezut că m rezolvat a fost reînviat”, s-a pâns Curt Holmes, preşedintele grupului de lobby California Citrus Mutual.
Holmes susţine că politica a ignorat concluziile oamenilor de ştiinţă şi că ridicarea embargoului pune locurile de muncă americane în pericol, fiindcă fermele americane nu pot să reprezinte o concurenţă pentru cel mai mare producător de lămâi din lume.
Holmes a dat în judecată Guvernul SUA pentru decizie.
California este principalul producător de lămâi din SUA, cu o industrie a citricelor de 3,3 miliarde de dolari. Aproximativ 22.000 de oameni lucrează în acest domeniu.
Holmes nu a precizat câţi americani şi-ar putea pierde locurile de muncă din cauza importurilor de lămâi argentiniene.
Sursa: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰