Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Decizie istorică pentru femeile din Arabia Saudită: vor putea conduce motociclete şi camioane

Decizie istorică pentru femeile din Arabia Saudită, care vor putea să conducă motociclete şi camioane începând cu iunie 2018.

de Redactia Observator

la 16.12.2017 , 17:06

- Reuters

Decizie istorică pentru femeile din Arabia Saudită, care vor putea să conducă motociclete şi camioane începând cu iunie 2018, au clarificat autorităţile, la aproape trei luni după anunţul făcut de Riad că femeile vor putea şofa.

   În acest regat ultraconservator, femeile sunt supuse totuşi unor restricţii severe şi trebuie să fie sub tutela unui bărbat din familia lor pentru a putea studia sau călători.

 'Le vom permite femeilor să conducă motociclete' şi camioane, a dat asigurări vineri Direcţia Generală a Circulaţiei, răspunzând mai multor întrebări privind decretul regal anunţat în septembrie, conform agenţiei oficiale de presă SPA.

Articolul continuă după reclamă

   În caz de infracţiuni sau de accidente grave, femeile-şofer vor fi totuşi duse la un centru de poliţie rezervat femeilor.

   La sfârşitul lunii septembrie, comunitatea internaţională a salutat decizia 'istorică' a regatului saudit, singura ţară din lume ca interzicea până acum dreptul femeilor de a conduce maşini.

   Această măsură, cerută din 1990 de militante, unele dintre ele fiind chiar arestate pentru că au sfidat interdicţia, urmează să intre în vigoare începând cu iunie 2018.

   Decizia a fost luată de tânărul prinţ moştenitor Mohammed ben Salmane, arhitectul unui amplu program de reforme economice şi sociale supranumit 'Viziunea 2030', care vizează în special să crească participarea femeilor în câmpul muncii la 30% în 2030, comparativ cu 22% în prezent.

   În afara faptului că va aduce pe străzi milioane de noi şoferi, decizia Riadului ar putea avea un impact semnificativ asupra economiei saudite, serios afectată de la mijlocul lui 2014 în urma scăderii veniturilor din petrol.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri externe » Decizie istorică pentru femeile din Arabia Saudită: vor putea conduce motociclete şi camioane