Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Emmanuel Macron şi Donald Trump, "lung dejun" la Bruxelles

Preşedintele american, Donald Trump, şi omologul său francez, Emmanuel Macron, vor avea 'un lung dejun' la 25 mai, la Bruxelles, pentru 'a-şi trece în revistă punctele de vedere', a declarat duminică seară un oficial cu rang înalt al administraţiei de la Washington, citat de AFP.

de Redactia Observator

la 15.05.2017 , 08:03

Preşedintele american, Donald Trump, şi omologul său francez, Emmanuel Macron, vor avea 'un lung dejun' la 25 mai, la Bruxelles, pentru 'a-şi trece în revistă punctele de vedere', a declarat duminică seară un oficial cu rang înalt al administraţiei de la Washington, citat de AFP.

Potrivit Casei Albe, şi în pofida zvonurilor potrivit cărora Donald Trump ar fi preferat victoria candidatei Frontului Naţional (extrema dreaptă), Marine Le Pen, în turul al doilea al prezidenţialelor din Franţa, la 7 mai, tânărul preşedinte de 39 de ani şi omologul său american de 70 de ani nu ar fi parteneri atât de diferiţi.

'Sunt doi dintre cei mai recenţi lideri de pe scena internaţională', a afirmat un oficial cu rang înalt al administraţiei Trump, potrivit căruia cei doi s-au înţeles foarte bine în cursul discuţiei telefonice avute săptămâna trecută.

Articolul continuă după reclamă

'Trump a fost impresionat de Macron', a precizat acest membru al Casei Albe sub acoperirea anonimatului. 'A fost clar o foarte frumoasă victorie electorală' şi, chiar dacă cei doi nu împărtăşesc neapărat aceleaşi idei, sunt amândoi "outsideri' care depăşesc barierele politice tradiţionale'.

Potrivit sursei de la Casa Albă, ideea conform căreia Donald Trump a susţinut-o pe Marine Le Pen a fost exagerată şi bazată doar pe un 'mesaj pe Twitter pe tema graniţelor' şi pe trecerea fostei preşedinte a Frontului Naţional pe la Trump Tower.

În legătură cu vizita fulger efectuată de Marine Le Pen la New York în cursul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, în ianuarie, acest membru al administraţiei Trump a afirmat că ea nu s-a întâlnit cu absolut nimeni din echipa lui Donald Trump şi mai puţin cu preşedintele republican ales.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Emmanuel Macron şi Donald Trump, "lung dejun" la Bruxelles