Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Dumnezeule! Nu, nu, nu!" Provincia canadiană Columbia Britanică, devastată de incendii cum nu au mai fost vreodată

Mii de oameni au fost evacuaţi în Tenerife din calea flăcărilor scăpate de sub control. Este cel mai grav incendiu din ultimii 40 de ani, însă autorităţile locale au încurajat turiştii să vina in continuare în vacanţe. Incendii au izbucnit şi în Grecia, lângă oraşul Alexandropolis. Şoferii români care au drum în zonă trebuie să ştie că s-au impus restricţii de circulaţie. 

de Redactia Observator

la 20.08.2023 , 08:48

De mai multe zile, sute de pompieri cu avioane şi elicoptere se luptă să stingă incendiile de pe insula Tenerife. Când bătălia părea câştigată, direcţia vântului s-a schimbat brusc. Autorităţile au ordonat noi evacuări. Până acum, peste 26.000 de oameni au fost forţaţi să îşi abandoneze casele. Flăcările au înghiţit 5.000 de hectare de vegetaţie. Pompierii şi-au îndeplinit însă obiectivul principal - focul nu a ajuns în oraşe şi nicio casă nu a ars.

Unii dintre localncii au putut chiar să revină în locuinţe pentru puţin timp:

Am venit acum aici, sus, pentru că soțul meu are nevoie să ia niște medicamente, pentru că e bolnav și am venit să vedem dacă poliția ne lasă să trecem.

Vezi și

Mă doare tare. Am 74 de ani și nu am văzut niciodată așa ceva aici. Niciodată nu a ajuns focul aici.

Pe acelaşi subiect

Mâine, premierul spaniol va vizita regiunea.

Cupola de foc s-a aşezat deasupra Franţei şi Italiei

Între timp, pe continent, cupola de foc s-a aşezat deasupra Franţei şi Italiei. Ieri, la Paris şi Lyon, erau 25 de grade la 4 dimineaţa.  

Acasă, folosim puţin aerul condiţionat, puţin ventilatorul, şi trecem peste. Pe stradă, încerc să merg pe la umbră. Mai mult de atât ...

Trebuie să suportăm şi asta, ce să facem? Oricum, vara e pe sfârşit. 

În Grecia, 130 de pompieri şi 14 avioane se luptă să stingă un incendiu de vegetaţie izbucnit lângă oraşul Alexandroupolis, în estul ţării. Răspândirea rapidă a flăcărilor a dus deja la evacuarea a opt sate însă nimeni nu a fost rănit. Regiunea, tranzitată şi de mulţi români care merg în vacanţă în Grecia, este sub restricţii de circulaţie. 

Columbia Britanică, devastată de incendii

În Canada, în provincia Columbia Britanică sunt incendii cum nu au mai fost vreodată

David Eby, premier British Columbia: Doar în ultima oră, am trecut de la aproximativ 4.500 de case evacuate la aproximativ 15.000 de case evacuate. Decretăm stare de urgenţă la nivelul provinciei pentru a ne asigura că avem acces rapid la orice mijloace de care avem nevoie pentru a răspunde la această situație.

În toată ţara, ordinele de abandonare a caselor au curs. 35 de mii de oameni au fost evacuaţi. Unii au plecat cu maşinile şi au scăpat ca prin miracol.

Trebuie să trecem până nu cad. Dumnezeule! Nu, nu, nu! 

Alţii au folosit bărcile şi au apucat să arunce o ultimă privire la locuinţele distruse de flăcări. 

Uraganul Hillary se îndreaptă către Mexic şi California

Şi în Albania incendiile de vegetaţie au făcut prăpăd. Patru fermieri au fos arestaţi după ce au dat foc la miriște, iar flăcările s-au extins rapid din cauza vântului.

Pe de altă parte, în Statele Unite, uraganul Hillary se îndreaptă către Mexic şi California. Locuitorii sunt avertizaţi să se pregătească pentru o furtună violentă, iar unele aeroporturi au anulat deja câteva zboruri. Hillary ar fi prima furtună tropicală care va lovi California în mai bine de 84 de ani.

O mare parte din California de Sud se află deja sub stare de urgenţă. În alte zone care pot fi în calea uraganul a fost emis, de asemenea, ordin de evacuare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Dumnezeule! Nu, nu, nu!" Provincia canadiană Columbia Britanică, devastată de incendii cum nu au mai fost vreodată