Video Experţii se tem că Putin îl va păcăli pe Trump la discuţia unu la unu. "Amatorism la Casa Albă"
Viitorul lumii va fi decis la baza militară americană din cel mai mare oraş din Alaska. Acolo va avea loc întâlnirea istorică dintre Donald Trump şi Vladimir Putin. Este prima dată când un preşedinte rus pune piciorul într-o bază militară americană. Liderii europeni au discutat la telefon cu Trump, în speranţa că îl vor convinge să obţină cele mai bune condiţii pentru Ucraina. Kremlinul ia în derâdere consultările cu Europa despre care spune că sunt nesemnificative.
Baza Elmendorf-Richardson din Anchorage găzduieşte 32.000 de militari americani, adică 10% din populaţia statului Alaska, iar în perioada Războiului Rece era considerată punct cheie în apărarea teritoroului amrican în faţa provocărilor Uniunii Sovietice. De vineri va intra în istorie ca locul unde Vladimir Putin este scos din izolarea internaţională de Donald Trump.
Ucraina va fi principalul subiect de pe agendă, dar sunt încă multe necunoscute
Ucraina va fi principalul subiect de pe agendă, dar sunt încă multe necunoscute. "Acesta este un exercițiu de ascultare pentru președinte. Doar una dintre taberele implicate în acest război va fi prezentă, așa că președintele încearcă să înțeleagă mai bine și mai clar cum putem să punem capăt acestui război", a declarat Karoline Leavitt, purtătoare de cuvânt Casa Albă. Organizarea în pripă a întrunirii i-a atras critici lui Trump. Mai ales după ce s-a aflat că trimisul lui special, Steve Witkoff, a înţeles greşit oferta făcută de Putin.
"Versiunea lui inițială a fost că ruşii erau dispuși să cedeze o parte din teritoriul pe care îl ocupaseră deja și să-l returneze Ucrainei, iar acest lucru nu pare a fi ceea ce se întâmplă. Este un indiciu al tipului de amatorism în care Casa Albă își desfășoară activitatea diplomatică", a declarat Eliot Cohen, analist politic. Trump a răbufnit pe social media. "Chiar dacă aș obţine gratis Moscova și Leningradul, ca parte a înțelegerii cu Rusia, presa mincinoasă ar spune că am făcut o înțelegere proastă!", a postat miliardarul.
În Alaska, Putin şi Trump vor avea şi o discuţie privată, în spatele uşilor închise. De asta se tem cel mai mult analiştii politici. Cred că Preşedintele rus va propune un acord nefavorabil pentru Ucraina şi Europa, iar Trump s-ar putea lăsa convins să îl accepte. Ca să obţină termeni mai buni, liderii marilor ţări europene l-au sunat pe Trump. La conversaţie au participat Friedrich Merz, Emmanuel Macron, Keir Starmer, Giorgia Meloni, preşedinţii Poloniei şi Finlandei, împreună cu şefii UE şi NATO. Zelenski a mers personal la Berlin pentru a participa la şedinţa virtuală.
Reprezentantii Kremlinului dau de înţeles că Rusia nu va renunţa la pretenţiile sale din Ucraina. De la Budapesta, Viktor Orban i-a criticat pe liderii europeni. "Ruşii negociază cu americanii pe multe subiecte, inclusiv viitorul Europei, dar nu suntem la negocieri. Dacă nu te afli la masa negocierilor, înseamnă că eşti pe meniu", a declarat Viktor Orban, premierul Ungariei. După discuţia cu Trump, liderii europeni au vorbit cu ceilalţi sefi de state, printre care si Nicuşor Dan.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰