În ciuda sancțiunilor, kazahii de la KazMunayGas continuă colaborarea cu Lukoil
În ciuda sancțiunilor impuse de Statele Unite, compania kazahă KazMunayGas și compania rusă Lukoil continuă colaborarea în cadrul proiectelor comune. Lukoil are acţiuni la zăcămintele de petrol Tengiz și Karachaganak, dar și la Caspian Pipeline Consortium (Consorțiul Conductei Caspice), o rută importantă prin care petrolul kazah este exportat prin portul rusesc Novorossiisk. Statele Unite au şi ele interese economice și strategice importante în Kazahstan, în special prin companiile petroliere Chevron și ExxonMobil.
Compania KazMunayGas din Kazahstan și producătorul rus de petrol Lukoil, afectat de sancțiunile anunțate săptămâna trecută de Statele Unite, continuă să lucreze la proiectele comune, în conformitate cu obligațiile contractuale, a anunțat marți agenția rusă de presă Interfax, relatează Reuters.
Cele două firme efectuează o evaluare cuprinzătoare a impactului sancțiunilor asupra proiectelor, a informat KazMunayGas. "Evaluarea se desfășoară având în vedere aspectele legale, financiare și tehnice", a declarat pentru Interfax un reprezentant al companiei naționale de petrol și gaze din Kazahstan.
Săptămâna trecută, Lukoil a anunțat vânzarea activelor internaționale în urma sancțiunilor impuse în octombrie de Statele Unite. În România, Lukoil deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție.
Vânzarea de active avută în vedere de Lukoil este cea mai semnificativă acțiune de până acum a unei companii rusești, în urma sancțiunilor occidentale impuse primelor două companii petroliere rusești din cauza războiului din Ucraina, care a început în februarie 2022.
Grupul petrolier rus este acționar în zăcămintele Tengiz și Karachaganak din Kazahstan, precum și la oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de țiței din lume, care aduce petrol din Kazahstan până în portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră.
Compania americană Chevron este principalul investitor în proiectul Tengizchevroil, care exploatează zăcământul Tengiz, unul dintre cele mai mari câmpuri de petrol din lume. Iar ExxonMobil are participații în proiectele Tengiz și Karachaganak.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰