Inedit! Un sat întreg a fost scos la licitație. Sunt peste 40 de ofertanți
Un întreg sat din estul Germaniei a fost scos la licitație, atrăgând peste 40 de ofertanți.
Un întreg sat din estul Germaniei a fost scos la licitație, atrăgând peste 40 de ofertanți.
Alwine, descris de organizatorii licitației drept "o localitate cu tipologia unui sat", va fi scos la licitație sâmbătă. Prețul de pornire va fi de 125.000 de euro.
Licitația oferă șansa unei achiziții ieftine, a spus Matthias Knake, directorul casei de licitații Karhausen din Berlin.
Câștigătorul licitației va deveni proprietarul unui domeniu cu o suprafață totală de aproximativ 16.000 de metri pătrați, situat în mijlocul unei păduri, în care se află mai multe imobile rezidențiale, șoproane și dependințe, potrivit organizatorilor.
Satul Alwine a fost moștenit de doi frați după reunificarea Germaniei și a fost pus în vânzare după decesul unuia dintre proprietari.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰