Antena Meniu Search
x

Primele efecte ale Brexitului! Ce urmează să se întâmple cu românii din Marea Britanie

Cei mai neliniştiţi sunt cei trei milioane de europeni cu reşedinţa în Regat. Printre ei sunt şi 300.000 de români.

Vezi și

Cei mai neliniştiţi sunt cei trei milioane de europeni cu reşedinţa în Regat. Printre ei sunt şi 300.000 de români.

Oficialii de la Londra au promis că nu se vor răzbuna pe europenii stabiliţi acolo dar, cel mai probabil, îi vor folosi ca monedă de schimb în negocierile cu Bruxelles-ul.

Un document care circulă deja în presa britanică arată că europenii care locuiesc în Regatul Unit vor continua să beneficieze de alocaţiile pentru copiii sub 16 ani, până la ieşirea din blocul comunitar.

Şi studenţii români din Marea Britanie ar putea fi afectaţi. Aceştia îşi vor putea continua, pe termen scurt, studiile în universităţile britanice, însă costurile pentru studii ar putea creşte. În prezent, românii au aceleaşi taxe ca şi britanicii, dar cei veniţi din afara Uniunii Europene plătesc mai mult.

Românii care muncesc în Regatul Unit sunt cei mai îngrijoraţi. Abia primit în 2014, dreptul la muncă va fi, din nou, restricţionat. Iar pentru a lucra în continuare, românii ar putea avea nevoie, din nou, de un permis de muncă.

După oficializarea divorţului dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană - călătoriile doar cu buletinul vor deveni amintire. Depinde, însă de negocierile care vor urma, dacă va fi obligatoriu doar paşaportul sau va fi introdusă şi viza.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Primele efecte ale Brexitului! Ce urmează să se întâmple cu românii din Marea Britanie