Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Româncă, acuzată că a drogat și jefuit mai mulți bătrâni în Italia. Drogurile, găsite la un control de rutină

O tânără româncă de 20 de ani a fost arestată în Italia, fiind acuzată că a drogat și jefuit mai mulți vârstnici în Genova. Anchetatorii cred însă că nu a acționat singură și caută doi posibili complici, printre care și o altă româncă. Povestea a ieșit la iveală după ce victimele, ajunse la spital în stare gravă, au povestit cum au fost atrase în capcană.

de Redactia Observator

la 08.08.2025 , 15:57

Tânără româncă, acuzată că a drogat și jefuit bătrâni în Italia Româncă, acuzată că a drogat și jefuit mai mulți bătrâni în Italia. Drogurile, găsite la un control de rutină - Shutterstock

Potrivit publicației La Repubblica, anchetatorii coordonați de procurorul Daniela Pischetola suspectează că femeia arestată ar fi avut cel puțin doi complici - o conațională și un bărbat. Aceștia ar fi putut fi implicați în mai multe jafuri comise după același tipar.

Autoritățile investighează inclusiv două incidente petrecute la mijlocul lunii iulie, asemănătoare celor din aprilie, pentru care tânăra a fost deja pusă sub acuzare.

Momentul care a declanșat ancheta

Articolul continuă după reclamă

Pe 18 iulie, femeia a fost oprită în gara Brignole din Genova pentru identificare, fiind însoțită de o prietenă. Ambele aveau asupra lor seringi ce conțineau urme ale unui medicament, pentru care nu au putut oferi nicio explicație.

În aceeași zi, un bărbat în vârstă a ajuns la spitalul Galliera după ce s-a simțit rău. El le-a spus medicilor că fusese jefuit de o tânără pe care o adusese acasă, iar acest detaliu a pus în mișcare ancheta. Potrivit relatării victimei, femeia l-ar fi abordat în gară, cerându-i ajutor sub pretextul că nu avea bani.

La scurt timp, un alt vârstnic a fost internat în spital în urma unei întâmplări aproape identice.

Metoda folosită pentru a imobiliza victimele

În cazurile din aprilie, anchetatorii au stabilit că femeia folosea Zolpidem, un drog puternic din clasa medicamentelor simil-benzodiazepinelor, pentru a-și seda victimele. Substanța era dizolvată într-un lichid și introdusă în seringi pe care suspecta le avea mereu asupra ei.

Autoritățile vor arăta acum fotografiile de identificare ale femeii ultimelor două victime, pentru a confirma dacă este vorba despre aceeași agresoare. Între timp, poliția continuă să caute presupusa complice româncă, dar și pe bărbatul suspectat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » Româncă, acuzată că a drogat și jefuit mai mulți bătrâni în Italia. Drogurile, găsite la un control de rutină