Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Oficial: Acord între instituţiile europene pe tema certificatului digital COVID-19. Care sunt pașii următori

Reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai Consiliului Uniunii Europene au ajuns la un acord, joi, în cazul proiectului "Certificatului verde digital", care ar urma să faciliteze călătoriile în spaţiul comunitar pe durata pandemiei.

de Redactia Observator

la 20.05.2021 , 21:43

Oficial: Acord între instituţiile europene pe tema certificatului digital COVID-19. Care sunt pașii următori Oficial: Acord între instituţiile europene pe tema certificatului digital COVID-19. Care sunt pașii următori - Shutterstock (imagine ilustrativă)
  • Parlamentul şi Consiliul au ajuns la un acord pentru paşaportul de vaccinare

Acordul a fost obţinut în a patra sesiune de negocieri între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse. Informaţia a fost confirmată de oficiali europeni citaţi de cotidianul italian La Repubblica. La negocieri au participat şi reprezentanţii Comisiei Europene, instituţia care a iniţiat proiectul. Parlamentul European şi Consiliul UE urmează să anunţe detalii despre soluţia în cazul certificatului digital, care ar urma să devină funcţional la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie.

"Fum alb: avem un acord asupra propunerii Comisiei pentru un certificat digital COVID. Oferim această nouă unealtă în timp record pentru a garanta libera mişcare pentru toţi cetăţenii​", a anunţat pe Twitter comisarul pe Justiție Didier Reynders

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Ce informații va conține certificatul digital COVID

Certificatul va conţine date despre vaccinarea anti-COVID-19, despre rezultate negative la teste pentru depistarea coronavirusului sau despre prezenţa anticorpilor după vindecarea de Covid-19. Principala divergenţă în negocieri se referea la propunerea Parlamentului UE ca testele pentru imunitate şi depistarea infecţiei să fie gratuite, pentru a fi egalitate cu persoanele vaccinate. Multe ţări europene se opun gratuităţii testelor, deoarece ar trebui să aloce resurse bugetare semnificative. O altă divergenţă este cea privind interdicţia de impunere a carantinei sau a testelor suplimentare persoanelor care deţin certificatul verde. Unele ţări impun teste suplimentare, de teama noilor tulpini de coronavirus.

"După o zi lungă, am ajuns în sfârşit la un acord asupra Certificatului digital UE Covid-19, cunoscut anterior sub denumirea de Certificatul verde digital", a confirmat un oficial din cadrul Parlamentului European.

Un compromis politic asupra certificatului COVID, după negocieri dure

Juan Fernando Lopez Aguilar, raportor şi preşedinte al Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din Parlamentul UE, a explicat că s-a ajuns la o soluţie de compromis care urmează să fie definitivată de instituţiile europene în următoarele săptămâni. "După o serie de sesiuni dificile de negocieri, după negocieri dure, am ajuns la un acord, la un compromis politic. În mod evident, va trebui aprobat de Comisia pentru Libertăţi Civile săptămâna viitoare, în timpul sesiunii legislative (...). Documentul ar putea intra în vigoare la 1 iulie, presupunând că statele membre îşi vor onora angajamentele de a implementa o infrastructură esenţială pentru aplicare. În mod clar, vara anului 2021 va marca o diferenţă, nu vom repeta coşmarul din vara anului 2020", a declarat Juan Fernando Lopez Aguilar, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

Conform propunerii de compromis, Comisia Europeană ar urma să mobilizeze 100 de milioane de euro pentru teste care vor avea preţuri "accesibile" şi, în cazul în care va fi necesar, încă 100 de milioane, prin instrumentul de asistenţă de urgenţă. De asemenea, textul prevede ca statele membre "să se abţină de la impunerea de restricţii de călătorie suplimentare, cu excepţia situaţiilor în care ar fi absolut necesare şi ar fi proporţionate, pentru protejarea sănătăţii publice". Pentru a intra în vigoare, textul va trebui aprobat oficial de Parlamentul European şi de Consiliul UE.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Oficial: Acord între instituţiile europene pe tema certificatului digital COVID-19. Care sunt pașii următori