Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oligarhii ucraineni fug din țară pe capete, în timp ce tensiunile au ajuns la apogeu. 20 de zboruri charter au decolat din Kiev, în ultima săptămână

Oligarhii ucraineni și oamenii de afaceri fug pe capete din țară cu zboruri charter, pe măsură ce zvonurile unui război iminent cu Rusia se acutizează. Cel puțin 20 de avioane private au decolat, în ultima săptămână, din Kiev.

de Redactia Observator

la 14.02.2022 , 11:55

- Profimedia Images

Printre avioanele închiriate duminică se află cele ale celor mai bogați ucraineni, Rinat Ahmetov și Borys Kolesnikov, potrivit Ukrainska Pravda. Ulterior, însă, Kolesnikov a trasmis că se află la Kiev și nu va pleca nicăieri. Potrivit acestuia, avionul său privat a fost transportat la Praga pentru lucrări de întreținere. Aceeași sursă relatează că deși unul dintre zborurile lui Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a plecat din Ucraina în cursul săptămânii, acesta s-ar afla la Zurich încă de pe 30 ianuarie.

De asemenea, Igor Abramovici, membru al partidului pro-rus „Pentru Viață”, ar fi rezervat un zbor pentru 50 de persoane, o cursă specială pentru rudele, apropiații și partenerii săi de afaceri, potrivit Moscow Times.

În aceeași zi și afaceristul Viktor Pinchuk a părăsit Ucraina. Deputatul Vadim Novinski a plecat din țară pe 10 februarie, cu un zbor spre Munchen. Tot joi a plecat și Oleksandr Yaroslavski, a cărui coloană de mașini ar fi ucis un om, potrivit sursei citate. Duminică, pe 13 februarie, Andrei Stavnitser, CEO al TransInvestService, și magnatul Vadim Nesterenko au părăsit Ucraina. 

Articolul continuă după reclamă

Tensiunile la apogeu în Ucraina

Pe acelaşi subiect

Cancelarul german Olaf Scholz este aşteptat, luni, la Kiev pentru a continua eforturile diplomatice în vederea dezamorsării ameninţării „critice” a invaziei Ucrainei de către Rusia, ceea ce ar putea declanşa cea mai gravă criză în Europa de la Războiul Rece, scrie AFP.

Scholz va merge marţi la Moscova, pe urmele preşedintelui francez Emmanuel Macron săptămâna trecută, în momentul în care Statele Unite amintesc că Rusia ar putea invada Ucraina „în orice moment” şi în care occidentalii îşi evacuează ambasadele. 

Totodată, Ucraina a cerut o reuniune cu Rusia şi ţările OSCE, acuzând Moscova că nu împărtăşeşte informaţii despre mişcările sale masive de trupe la graniţa cu Ucraina, în centrul unei grave crize ruso-occidentale, conform AFP.

Într-un comunicat publicat duminică seară, şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, a afirmat că Rusia a ignorat o cerere a Kievului ce priveşte Documentul de la Viena, un text al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care promovează măsuri de transparenţă între forţele armate din 57 de ţări membre ale organizaţiei. 

Promisiunea lui Joe Biden

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat duminică pe omologul său american, Joe Biden, la Kiev pentru a arăta sprijinul Washingtonului în faţa riscului unei invazii ruse, scrie AFP.

"Sunt convins că vizita dumneavoastră la Kiev în următoarele zile (...) ar fi un semnal puternic şi ar contribui la stabilizarea situaţiei", a transmis preşedinţia ucraineană, citând o declaraţie făcută duminică de Volodimir Zelenski liderului de la Casa Albă, în cursul unei convorbiri telefonice a celor doi şefi de stat, scrie Agerpres.

Washingtonul nu a făcut nicio referire la această invitaţie în raportul asupra conversaţiei telefonice de aproximativ 50 de minute dintre cei doi preşedinţi.

Joe Biden şi Volodimir Zelenski au convenit să continue "diplomaţia" şi "descurajarea" în faţa Rusiei, a informat Casa Albă.

"Cei doi lideri au convenit asupra importanţei de a continua diplomaţia şi descurajarea ca răspuns la întărirea prezenţei militare ruseşti la frontierele Ucrainei", potrivit raportului executivului american.

În cursul discuţiei telefonice, Joe Biden a promis din nou un răspuns "rapid şi hotărât" al Statelor Unite, în coordonare cu aliaţii săi, în cazul unui atac al Rusiei şi a reafirmat sprijinul său pentru "suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei". 

Moscova neagă orice intenţie agresivă 

„Trecem la etapa următoare. Ucraina convoacă o reuniune cu Rusia şi toate Statele membre ale OSCE în 48 de ore pentru a discuta despre întărirea şi deplasarea trupelor ruseşti de-a lungul graniţei noastre şi în Crimeea ocupată”, a indicat Kuleba. 

Rusia „trebuie să-şi onoreze angajamente în materie de transparenţă militară cu scopul de a reduce tensiunile şi de a întări securitatea în rândul tuturor statelor participante”, a continuat el. 

Din noiembrie, Rusia a desfăşurat 100.000 de soldaţi la frontierele orientale ucrainene, creând îngrijorarea occidentalilor care se tem de o nouă operaţiune militară contra Kievului după anexarea Crimeei din 2014. 

Washingtonul a repetat duminică că Rusia ar putea ataca Ucraina „în orice moment”.  Moscova neagă orice intenţie agresivă faţă de Ucraina, dar condiţionează detensionarea situaţiei printr-o serie de cerinţe, în special asigurarea ca Kievul să nu fie integrat niciodată în NATO. O condiţie pe care occidentalii o consideră inaccpetabilă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Oligarhii ucraineni fug din țară pe capete, în timp ce tensiunile au ajuns la apogeu. 20 de zboruri charter au decolat din Kiev, în ultima săptămână