Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oscar Pistorius, atletul paralimpic condamnat la 13 ani după ce şi-a ucis iubita, va contesta pedeapsa la Curtea Supremă

Oscar Pistorius va contesta la Curtea Constituţională pedeapsa pentru uciderea logodnicei sale.

de Redactia Observator

la 19.12.2017 , 15:44

Fostul atlet paralimpic Oscar Pistorius va contesta la Curtea Constituţională din Africa de Sud sporirea pedepsei pentru uciderea logodnicei sale, informează Reuters, care citează surse locale.

Potrivit unor experţi în drept, apelul la cea mai înaltă instanţă din ţară are puţine şanse de reuşită.

Curtea Supremă din Africa de Sud a hotărât, la 24 septembrie, o pedeapsă mult mai mare pentru atletul paralimpic Oscar Pistorius, care şi-a ucis logodnica în 2013, condamnându-l la 13 ani şi cinci luni de închisoare, după ce autorităţile au contestat decizia "şocant de blândă" a instanţei anterioare, şase ani de închisoare.

Articolul continuă după reclamă

Pistorius a fost condamnat în 2014 la cinci ani de închisoare pentru ucidere din culpă, apoi a fost găsit vinovat de crimă la apel şi a primit şase ani de închisoare. Acum, Curtea Supremă l-a condamnat la 15 ani de închisoare, perioadă din care i-a fost scăzut timpul petrecut deja în spatele gratiilor. Pistorius, în vârstă de 31 de ani, nu a fost prezent în faţa instanţei supreme la anunţarea sentinţei.

Fostul campion şi-a împuşcat mortal iubita, modelul Reeva Steenkamp, de Ziua Îndrăgostiţilor, în februarie 2013. El a susţinut că în momentul în care a tras patru focuri de armă prin uşa băii sale a crezut că în casă a intrat un hoţ.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Oscar Pistorius, atletul paralimpic condamnat la 13 ani după ce şi-a ucis iubita, va contesta pedeapsa la Curtea Supremă