O porțiune din zidul lui Trump, de la frontiera SUA - Mexic, s-ar fi prăbușit sub forța urganului Hanna (Video)
O înregistrare video distribuită masiv pe rețelele de socializare ar surprinde momentul în care o porțiune din zidul ridicat la frontiera SUA - Mexic se prăbușește sub forța uraganului Hanna.
- Inițial, clipul a fost postat pe Twitter de jurnalistul Yadith Valdez.
- Ulterior, acesta a șters înregistrarea fără a da vreo explicație.
Hanna, primul uragan din 2020 care a lovit Statele Unite, a făcut ravagii în sudul statului Texas.
Potrivit unui material video, a cărui autenticitate a fost pusă la îndoială, dar care s-a viralizat rapid, duminică, pe rețelele sociale, o secțiune a zidului de frontieră SUA - Mexic din Texas ar fi fost pusă la pământ de forța uraganului Hanna.
Mai mulți jurnaliști și mass-media locale au distribuit înregistrarea și au indicat faptul că incidentul s-ar fi produs undeva între Texas și nord-estul statului mexican Tamaulipas.
Roderick Kise, un purtător de cuvânt al Protecției Vamelor și a Frontierei, a declarat pentru Caller Times că are îndoieli despre faptul că filmarea ar fi fost făcută în sudul Texasului, dar că se fac verificări în acest sens.
"Uraganul a lovit noaptea, iar filmarea este făcută ziua", a explicat Kise.
De asemenea, potrivit unor utilizatori Twitter, care au indicat un raport CNN, videoclipul ar fi vechi de câteva luni.
Inițial, clipul de 39 de secunde a fost postat pe Twitter de jurnalistul Yadith Valdez, potrivit fr24news.com. Ulterior, acesta a șters postarea fără a da vreo explicație.
Furtuna tropicală Hanna, prima din sezonul uraganelor din Atlantic
Uraganul Hanna, primul din sezonul 2020, a atins, sâmbătă seara, uscatul. La ora locală 18.00, Hanna a lovit insula Padre din apropiere de coasta statului Texas.
Uraganul, încadrat în categoria 2, are vânturi ce bat cu o viteză susţinută de peste 140 de km/h, iar meteorologii avertizează că ar putea provoca inundaţii severe.
Hanna a lovit pentru a doua oară uscatul la ora locală 19.15, în Kennedy County, Texas, din nou, cu vânturi maxime susţinute de peste 140 km/h, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane.
Guvernatorul din Texas, Greg Abbott, a emis o atenţionare de dezastru.
Furtuna tropicală Hanna, prima din sezonul uraganelor din Atlantic, a devenit primul uragan care loveşte Texasul de la Harvey, care a făcut ravagii în 2017.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰