Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Proteste violente în Serbia după tragedia care a ucis 14 persoane. Manifestanţii au vandalizat primăria din Novi Sad

Mii de oameni au ieşit în stradă, în Serbia pentru a protesta împotriva guvernului, după tragedia care a avut loc zilele trecute. Acoperişul exterior al gării din Novi Sad s-a prăbuşit brusc şi a ucis 14 persoane, scrie Reuters, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 06.11.2024 , 10:26

Dezastrul a avut loc vineri, când acoperişul de la intrarea în gară s-a prăbuşit brusc, omorând 14 persoane şi rănind grav trei.

Protestatarii au vandalizat primăria oraşului

Poliţia a folosit spray cu piper pentru a dispersa mulţimea, după ce protestatarii au spart geamurile de la intrarea primăriei din secolul al XIX-lea din centrul oraşului, au aruncat rachete de semnalizare şi petarde în interior şi au vărsat îngrăşământ lichid dintr-o cisternă.

Articolul continuă după reclamă

Anterior, manifestanţi mascaţi au aruncat cu ouă, sticle şi cărămizi într-un birou al Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere.

Pe acelaşi subiect

”Oamenii sunt foarte furioşi ... este o mare durere”, a declarat Radomir Lazovic, un deputat parlamentar din opoziţie care s-a alăturat protestului.

Organizatorii mitingului au declarat ulterior că scandalagii aparţineau unor grupuri de provocatori.

”Au fost infiltraţi, atacă poliţia şi aceasta nu îi arestează”, a declarat Marinika Tepic, deputat parlamentar din opoziţie, la postul privat de televiziune N1.

Protestatarii au purtat pancarte pe care scria ”Sângele este pe mâinile voastre” şi ”Veţi răspunde pentru asta” şi au scandat ”Hoţii” şi ”Arestaţi-l pe (preşedintele Aleksandar) Vucic”.

Ministrul Transporturilor a demisionat după incidentul tragic

Poliţia în echipament antirevoltă a izolat şi alte birouri de stat şi municipale din centrul oraşului.

Într-o postare pe profilul său de Instagram, Vucic a declarat: ”Poliţia este foarte reţinută, dar să nu credeţi că violenţa este permisă. Cei care au participat (la violenţe) vor fi ... urmăriţi penal”.

Politicienii de opoziţie, activiştii şi grupurile pentru drepturile omului din Serbia acuză autorităţile loiale lui Vucic şi partidului său SINS de corupţie generalizată, legături cu crima organizată, nepotism şi birocraţie excesivă. Vucic şi aliaţii săi neagă aceste acuzaţii.

Luni, ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, a demisionat din cauza incidentului.

Procurorii au declarat că au interogat 48 de persoane până în prezent, inclusiv pe Vesic, şi au obţinut dovezi relevante pentru anchetă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Proteste violente în Serbia după tragedia care a ucis 14 persoane. Manifestanţii au vandalizat primăria din Novi Sad