Antena Meniu Search
x

Video Regimul Xi Jinping aplică în forţă tactica bătăilor şi ameninţărilor cu închisoarea pentru a zdrobi protestele masive. Occidentul, găsit vinovat de Beijing

Aparatul de represiune din China funcţionează la turaţie maximă, ca să oprească protestatarii care cer demisia preşedintelui. Străzile sunt pline de scutieri, care intimidează demonstranţii. Trupele speciale încep să tragă cu gaze lacrimogene. Iar ca să dilueze mitingurile, marile universităţi le-au dat vacanţă studenţilor, în speranţa că cei din provincie vor pleca din marile oraşe spre casă. Zadarnic, însă. 

de Redactia Observator

la 30.11.2022, 20:45

Vezi și

Imaginile, care seamănă cu o scenă dintr-un film de acţiune, au fost filmate aseară în Guangzhou, cel mai mare centru de producție iPhone din lume. Zeci de poliţişti din trupele speciale, acoperiţi din cap până în picioare de costume de protecţie, dar cu scuturile la vedere, au intrat în plin în protestatari. 

Furia chinezilor greu mai poate fi ţinută sub control. După trei ani în care au îndurat cea mai dură carantină anti-COVID din lume, nu mai vor restricţii. Poliţiştii trimişi să împrăştie protestatarii au fost atacaţi cu pietre şi garduri de protecţie. Demonstranţii au aruncat în scutieri şi cu o butelie de gaz lacrimogen, captură din lupta de stradă. 

Cei mai recalcitranţi protestatari au fost scoşi cu brutalitate din mulţime, încătuşaţi şi în dubele poliţiei. Rudele spun că nu mai ştiu nimic de ei de când au fost ridicaţi de jandarmi. Toţi demonstranţii riscă ani grei de închisoare pentru că au îndrăznit să se ridice împotriva preşedintelui Xi Jinping.

Comisia Partidului Comunist pentru politică şi afaceri legale, care supraveghează aplicarea legii în China, cere măsuri de represiune şi mai dure.  

Pe acelaşi subiect

Chris Tang, secretar pentru securitate din Hong Kong: Unii oameni nu sunt dispuși să renunțe și vor mereu să pună în pericol securitatea noastră națională și a Hong Kong-ului.

Cel mai mare val de nesupunere civilă din China

Acesta este cel mai mare val de nesupunere civilă din China de când președintele Xi Jinping a preluat puterea în urmă cu un deceniu. Revoltele i-au luat prin surprindere pe oficialii Partidului Comunist, care dau vina pe implicarea guvernelor din Statele Unite şi Marea Britanie. 

Zhao LijiaM, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe: În ceea ce privește țările pe care tocmai le-ați menționat, acestea au o mulțime de probleme de rezolvat acasă. Sperăm că vor ține cont mai întâi de vocile și interesele propriilor popoare, în loc să arate cu degetul spre alții.

De măsurile opresive ale regimului comunist fug şi miliardarii chinezi. Jack Ma, fondatorul giganticei multinaţionale de comerţ online Alibaba, a fost „găsit“. S-a refugiat în Japonia de peste 6 luni.

Antreprenorul dispăruse acum aproape doi ani, după ce a îndrăznit să critice politicile băncilor de stat. De atunci încoace, autorităţile din China au amendat compania Alibaba cu o sumă record de aproape trei miliarde de dolari.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde preferaţi să vă cazaţi în vacanţă, la hotel sau închiriaţi un apartament?

Observator » Stiri externe » Regimul Xi Jinping aplică în forţă tactica bătăilor şi ameninţărilor cu închisoarea pentru a zdrobi protestele masive. Occidentul, găsit vinovat de Beijing