Antena Meniu Search
x

Șahistă din Iran, sfătuită să nu se întoarcă în țară după ce a concurat fără hijab, la turneul FIDE din Kazahstan

Jucătoarea de șah iraniană Sara Khadem a sosit marți în Spania după ce a primit - susține o sursă apropiată - avertismente de a nu se întoarce în Iran pentru că a concurat fără hijab la un turneu internațional din Kazahstan, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 03.01.2023, 15:29

șahista din Iran Sara Khadem
Șahistă din Iran, sfătuită să nu se întoarcă în țară după ce a concurat fără hijab, la turneul FIDE din Kazahstan - Profimedia Images (arhivă)

Sara Khadem, născută în 1997, a participat săptămâna trecută la Campionatele Mondiale FIDE de șah rapid și blitz de la Almaty fără hijab - un văl obligatoriu conform codurilor vestimentare stricte din Iran.

Sursa, care nu a dorit să fie numită din cauza sensibilității subiectului, a declarat că Khadem a primit ulterior mai multe apeluri telefonice în care persoane binevoitoare au avertizat-o să nu se întoarcă acasă după turneu, în timp ce altele i-au spus că ar trebui să se întoarcă, promițându-i că îi vor "rezolva problema".

Sursa a mai spus că rudele și părinții lui Khadem, care se află în Iran, au primit, de asemenea, amenințări, fără a oferi mai multe detalii, transmite Mediafax.

Ministerul iranian de Externe nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la acest caz.

Pe acelaşi subiect

Khadem, cunoscută și sub numele de Sarasadat Khademalsharieh, a sosit marți în Spania, a precizat sursa. Ea nu a răspuns solicitării Reuters de a face comentarii. Ziare precum Le Figaro și El Pais au relatat săptămâna trecută că Khadem nu se va întoarce în Iran și se va muta în Spania.

Convorbirile telefonice au dus la decizia organizatorilor de a asigura securitatea cu cooperarea poliției kazahe, ceea ce a dus la amplasarea a patru gărzi de corp în fața camerei de hotel a lui Khadem, a precizat sursa.

Iranul, zguduit de proteste de la jumătatea lunii septembrie, după moartea tinerei Mahsa Amini

Iranul a fost afectat de demonstrații împotriva conducerii clericale a țării de la jumătatea lunii septembrie, când Mahsa Amini, o kurdă iraniană în vârstă de 22 de ani, a murit în custodia poliției morală care a reținut-o pentru "ținută nepotrivită".

Legile care impun purtarea obligatorie a hijabului au devenit un punct sensibil în timpul tulburărilor, o serie de sportive care participă la competiții peste hotare apărând fără văl în public.

Khadem ocupă locul 804 în lume, potrivit site-ului Federației Internaționale de Șah. Site-ul web pentru evenimentul din 25-30 decembrie a enumerat-o ca participantă atât la competițiile Rapid, cât și la Blitz.

Protestele marchează una dintre cele mai îndrăznețe provocări la adresa conducerii Iranului de la revoluția din 1979 și au atras iranieni din toate mediile sociale.

Femeile au jucat un rol proeminent, îndepărtând și, în unele cazuri, arzând vălurile, în timp ce protestatarii s-au bucurat de ceea ce au considerat a fi demonstrații de sprijin din partea atleților iranieni, atât femei, cât și bărbați.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Șahistă din Iran, sfătuită să nu se întoarcă în țară după ce a concurat fără hijab, la turneul FIDE din Kazahstan