Galerie foto Iranul, zguduit de protestele antiguvernamentale. Cel puţin 15 morţi, între care un băieţel de 9 ani şi tatăl său: „Vom lupta! Vom muri!”
Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa după ce au fost împuşcate în Iran, inclusiv membri ai forţelor de securitate şi un băiat de 9 ani, în incidente separate, în cele mai grave proteste din ultimele săptămâni, relatează „The Guardian”. Ţara stă sub clocot, oamenii au ieşit în stradă săptămâni la rând pentru a contesta regimul, după moartea unei tinere kurde de 22 de ani, Mahsa Amini, care ar fi fost torturată de poliţie pentru că nu purta hijab.
Agenţiile de presă ale statului au acuzat „terorişti” pe două motociclete pentru uciderea a şapte persoane într-un centru comercial din oraşul sudic Izeh Khuzesta, dar protestatarii au declarat că membri ai forţelor miliţiei Basij au deschis focul într-un acces de furie, ucigând, printre altele, un băiat de 9 ani care se afla într-o maşină împreună cu tatăl său, potrivit News. Agenţiile de ştiri de stat susţin că printre morţi se numără doi voluntari Basij, iar alte 10 persoane au fost rănite.
Într-un incident separat, cinci persoane au fost ucise în zona Isfahan, inclusiv forţe de securitate, într-un schimb de focuri. Alte relatări despre decese înregistrate în Kurdistan au dus numărul total de morţi din cursul nopţii la 15.
Agenţiile de ştiri iraniene urmează direcţia de propagandă guvernamentală conform căreia forţe antiguvernamentale necunoscute sau terorişti ai Statului Islamic ar fi fost responsabili, dar martorii au afirmat că au fost împuşcaţi civili neînarmaţi, scrie The Guardian.
Poliţiştii, filmaţi în timp ce merg prin vagoanele de metrou şi lovesc femei cu bastoane
- Arabia Saudită avertizează că un atac al Iranului e iminent. Armata SUA, în alertă maximă: "Nu vom ezita să...
- Proteste în Iran: Oameni răpiți în plină zi de agenți ai poliției secrete, în încercarea de a reprima...
- 108 morţi la protestele din Iran. Mărturie tulburătoare: "Cine vorbește, primește un glonț în cap"
Forţele de securitate iraniene au deschis focul asupra oamenilor într-o staţie de metrou din Teheran şi au bătut femei care nu aveau părul acoperit, în timp ce protestele generate de moartea Mahsei Amini au intrat în a treia lună. Imagini distribuite pe reţelele sociale arată pasageri ţipând şi alergând spre ieşiri, mulţi dintre ei căzând şi fiind călcaţi în picioare, după ce poliţia a deschis focul pe o platformă aglomerată dintr-o staţie de metrou.
Staţiile de metrou şi mijloacele de transport în comun - adesea patrulate de poliţia moravurilor - au devenit un loc al violenţelor şi al supravegherii femeilor. La începutul lunii septembrie, secretarul organismului care se ocupă de „promovarea virtuţii şi prevenirea viciilor”, Mohammad Saleh Hashemi Golpayegani, a anunţat că guvernul intenţionează să utilizeze tehnologia de recunoaştere facială pentru a monitoriza femeile înregistrate de camerele de supraveghere din transportul public.
Trei ani de la cele mai sângeroase revolte din istoria republicii islamice
Protestele au avut loc în ziua în care s-au împlinit trei ani de la cele mai sângeroase revolte din istoria republicii islamice. Videoclipurile postate pe reţelele sociale au arătat miercuri magazine închise în Marele Bazar din Teheran, în timp ce protestatarii scandau sloganuri antiguvernamentale. Cu toate acestea, statul susţine că nu există apetit pentru aceste greve şi că de fapt bande organizate îi hărţuiesc pe micii întreprinzători pentru a-i determina să îşi închidă obloanele.
Protestele din Iran, care au intrat deja în a treia lună, au început din cauza morţii unei tinere kurde de 22 de ani, Mahsa Amini, care ar fi fost torturată de poliţie pentru că nu purta hijab, dar de atunci s-au transformat într-o mişcare mai amplă de contestare a regimului, pe care preşedintele francez, Emmanuel Macron, a comparat-o cu o revoluţie.
Bilanţ negru în urma protestelor din ultima vreme din Iran: 348 de morţi
Numărul total al deceselor din timpul protestelor din ultima vreme ar fi ajuns la 348, potrivit Harana, o agenţie pentru drepturile omului, dar cifrele sunt imposibil de verificat. Cel puţin cinci protestatari au fost până acum condamnaţi oficial la moarte, potrivit centrului media al sistemului judiciar, unul dintre ei pentru că ar fi dat foc unei clădiri guvernamentale.
Agenţiile de ştiri guvernamentale susţin că totul se transformă într-o insurecţie armată care ar fi fost pusă la cale de Occident şi Israel. Ministrul iranian de interne, Ahmad Vahiidi, a afirmat că mai mulţi presupuşi agenţi de informaţii francezi au fost arestaţi în timpul protestelor.
Demonstraţiile s-au intensificat marţi, când organizatorii protestelor au făcut apel la trei zile de acţiune pentru a comemora acel „noiembrie sângeros” din 2019, când sute de persoane au fost ucise în timpul protestelor generate de creşterea preţurilor la carburanţi.
„Moarte dictatorului!”, „Vom lupta! Vom muri! Ne vom lua înapoi Iranul!”, au putut fi auziţi zeci de protestatari scandând în jurul unui foc de tabără pe o stradă din Teheran.
Protestatarii au fost înregistraţi, de asemenea, scandând şi dând foc unor eşarfe în staţiile de metrou.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰