Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Șefii Bisericilor Anglicană și Catolică s-au rugat împreună pentru prima dată în ultimii 500 de ani

S-a scris istorie la Vatican. Regele Charles devine primul șef al Bisericii Anglicane din ultimii 500 de ani care se roagă public împreună cu liderul bisercii catolice. În semn de respect, cei doi lideri spirituali şi-au dăruit icoane.

de Redactia Observator

la 23.10.2025 , 20:34

O imagine cât o mie de cuvinte. La 5 secole de la schisma protestantă din 1534, liderii celor două biserici au participat împreună la slujbă. Regele Charles al trelea şi Papa Leon al 14-lea s-au rugat în Capela Sixtină, acompaniaţi de corurile Vaticanului şi Castelului Windsor, sub celebrele fresce ale lui Michelangelo. Pacea, sărăcia şi mediul înconjurător au fost temele ceremoniei.

Aşa cum cere tradiţia, Regina Camilla l-a întâmpinat pe Papă îmbrăcată într-o rochie neagră din mătase, pe care a asortat-o cu o broşă încrustată cu topaz ce a aparţinut reginei Elisabeta a 2-a. Cuplu regal a mers apoi la Bazilica Sfântul Paul din Afara Zidurilor, care a pregătit pentru Charles un scaun decorat cu stema regelui şi versetul biblic "Ca toţi să fie una", scris în latină. Obiectul este unul simbolic şi va rămâne în biserică pentru succesorii tronului Regatului Unit. Aici, monarhul a primit titlul onorific de Confrate Regal de la cardinalul James Harvey - o distincţie acordată ca simbol al prieteniei dintre cele două biserici.

Liderii celor două biserici - anglicană şi catolică - au făcut schimb de cadouri, în prima zi a vizitei de stat. Charles i-a oferit Papei o icoană cu Sfântul Eduard Confesorul, un rege al Angliei din secolul al 11-lea, iar Papa i-a oferit o versiune în miniatură a unui mozaic cu Iisus, din catedrala Cefalu, din Sicilia.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu taxarea mâncării nesănătoase?
Observator » Ştiri externe » Șefii Bisericilor Anglicană și Catolică s-au rugat împreună pentru prima dată în ultimii 500 de ani