Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Sunt în iad de duminică!" Coșmarul trăit de una dintre româncele acuzate pe nedrept că au răpit-o pe Danka, fetița de 2 ani ucisă în Serbia

Final tragic în cazul fetiţei de 2 ani dispărute în Serbia. Micuţa Danka a fost ucisă. Poliţia a arestat deja doi suspecţi. Anunţul a fost făcut chiar de președintele ţării, Aleksandar Vučić, care a precizat că autorităţile au fost conduse şi spre locul unde a fost aruncat cadavrul copilului. Anunţul vine după ce luni, un video filmat în Viena şi distributi de presa sârbă sugera că fetiţa ar fi fost răpită de două femei de origine română. Una dintre cele două femei a povestit pentru presa din Austria că a trăieşte un coşmar după ce a fost acuzată pe nedrept că a răpit-o pe copilă. 

de Redactia Observator

la 04.04.2024 , 14:45

Dimineaţa a început cu un anunţ sfâşietor în Serbia. 

"Avem vești proaste despre acest copil, poliția a arestat două persoane care au comis uciderea micuței Danka. Au mărturisit... Și acum sunt duși la locul crimei. Cu ce fel de monștri avem de-a face", a declarat președintele Aleksandar Vučić.

Anunţul făcut de preşedintele sârb pune capăt celor 9 zile de căutări pentru micuţa Danka

Vezi și

Danka a fost ucisă, apoi aruncată într-o râpă  

Pe acelaşi subiect

Crima ar fi fost comisă de doi bărbaţi de 50 de ani. Au dat cu maşina peste copilă şi pentru a-şi ascunde fapta au băgat cadavrul în portbagaj şi l-au aruncat într-o râpă. Totul a avut loc pe 26 martie, în jurul orei 13.52, adică la numai 7 minute după ce fetița a dispărut.

Poliţia a declanşat o operaţiune de căutare uriaşă. Se specula chiar că fetiţa ar fi fost răpită şi trecută graniţa în România sau Ungaria, iar lunea aceasta un videoclip filmat în Viena sugera că Danka ar fi fost răpită de două românce.  

Româncele suspectate de răpire nu au nicio legătură cu dispariția copilei

După ce videoclipul filmat de un cetăţean sârb a devenit viral, site-ul austriac "Kosmo" a anunțat că le-a găsit pe cele două femei, iar misterul a fost rezolvat - nu au nicio legătură cu dispariţia copilei. 

Una dintre cele două femei a povestit pentru presa din Austria că a trăieşte un coşmar după ce a fost acuzată pe nedrept că a răpit-o pe copilă

"Ce pot să spun? Sunt în iad de duminică! Eram în Wels când am primit câteva mesaje în timpul nopții că un filmuleț cu chipul meu era distribuit pe toate rețelele de socializare, inclusiv la televiziunile din România și din Serbia, și că sunt căutată din cauza unui copil dispărut. În imagini sunt eu cu fiica mea", a mărturisit femeia pentru Kosmo.

Românca a spus că a cerut ajutorul poliției din Wels încă de duminică, dar a fost trimisă acasă şi sfătuită să se prezinte la poliția din Viena, din districtul în care locuia.

Danka Ilic a fost dată dispărută pe 26 martie, în jurul orei 13:45, în Banjsko Polje, lângă Bor. Ancheta polițiștilor arată că tragedia a avut loc în aceeși zi, în jurul orei 13.52, adică la doar 7 minute după ce mama a alertat autoritățile. Doi muncitori au dat cu maşina peste copilă şi, pentru a-şi ascunde fapta, au băgat cadavrul în portbagaj şi l-au aruncat într-o râpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Sunt în iad de duminică!" Coșmarul trăit de una dintre româncele acuzate pe nedrept că au răpit-o pe Danka, fetița de 2 ani ucisă în Serbia