Putin şi Trump se întâlnesc în Anchorage. Cei doi preşedinţi vor discuta "unu la unu", fără alţi oficiali
Întâlnirea istorică dintre Donald Trump şi Vladimir Putin programată pentru vineri, 15 august, va avea loc în Anchorage. Anunţul a fost făcut de Karoline Leavitt, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Summit-ul va fi prima întâlnire dintre Vladimir Putin şi un preşedinte american, de la începutul războiului din Ucraina.
Potrivit lui Leavitt, Donald Trump va pleca spre Anchorage vineri dimineaţa. Karoline Leavitt a mai precizat şi că preşedintele american este hotărât să pună punct războiului din Ucraina în cadrul acestei întrevederi şi "să oprească măcelul". Karoline Leavitt a afirmat că cei doi oficiali vor discuta singuri, fără ca alţi oficiali, ruşi sau americani, să mai fie prezenţi în cadrul întrevederii. Cel mult ar putea fi prezenţi cei doi translatori, dar doar dacă va fi cu adevărat nevoie de serviciile lor.
Zelenski exclude luarea unor decizii referitoare la Ucraina în cadrul întâlnirii Trump - Putin
Cu doar trei zile înaintea întrevederii din Alaska între președintele american, Donald Trump, și omologul său rus, Vladimir Putin, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a exclus luarea unor decizii referitoare la Ucraina în cadrul întâlnirii dintre liderii celor două mari puteri, informează marți dpa. "Ei nu pot lua decizii în legătură cu Ucraina fără noi", a declarat președintele Ucrainei, conform agenției de știri RBC-Ukraine din Kiev.
Volodimir Zelenski și-a exprimat speranța că Donald Trump este conștient de acest lucru. Cu toate acestea, a spus că întâlnirea de vineri dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin "poate fi, cu siguranță, importantă pentru parcursul lor bilateral". Șeful statului ucrainean și-a exprimat, de asemenea, încrederea că, în cele din urmă, va avea loc o întâlnire trilaterală între Trump, Putin și el pentru a încheia războiul care durează de aproape trei ani și jumătate.
Președinții Donald Trump și Vladimir Putin doresc, de asemenea, să negocieze un sfârșit al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, scrie dpa. Donald Trump și-a exprimat în mod repetat dorința de a pune capăt vărsării de sânge cât mai rapid posibil. La începutul săptămânii, președintele SUA a afirmat că nu va face o înțelegere cu președintele rus Vladimir Putin cu privire la războiul din Ucraina deoarece nu este responsabilitatea sa.
Aliații europeni ai Ucrainei și conducerea de la Kiev se tem că Putin și Trump ar putea lua împreună decizii pe seama Ucrainei. Ucraina se apără de mai bine de trei ani, cu sprijin occidental, împotriva invaziei ruse.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰