Un avion militar american s-a prăbuşit în Norvegia. Toate persoanele aflate la bord au murit
Patru persoane de la bordul avionului militar american şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii aparatului de zbor într-o zonă îndepărtată din nordul Norvegiei vineri, în timpul unui exerciţiu de antrenament militar condus de NATO, a declarat sâmbătă poliţia locală, potrivit Agerpres.
![Un avion militar american cu patru persoane la bord s-a prăbuşit în Norvegia. Poliție: "Nu am văzut niciun semn de viaţă" Un avion militar american cu patru persoane la bord s-a prăbuşit în Norvegia. Poliție: "Nu am văzut niciun semn de viaţă"](https://img.observatornews.ro/0/2022/3/19/463422/avion-bab358b8.webp?w=430&f=2&v=2)
"Din câte cunoaşte poliţia, toţi cei patru sunt de naţionalitate americană", au indicat forţele de ordine norvegiene, în timp ce Ministerul norvegian al Apărării a specificat un într-un comunicat separat că doar cei patru americani se aflau la bordul aparatului de bord prăbuşit, conform AFP.
Premierul Jonas Gahr Stoere a transmis prin Twitter condoleanţe pentru ceea ce a spus că este decesul a patru americani.
Aeronava MV-22B Osprey aparţinând U.S. Marine Corps participa la un exerciţiu numit Cold Response.
Serviciile de intervenţie au ajuns la locul accidentului sâmbătă dimineaţă pe cale terestră, după ce elicopterele nu au putut ateriza din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
- "Şi-a primit aripile de înger" fără veste, la doar 12 ani. Moartea "a răpit" brusc o fetiţă, sub ochii...
- Un pilot rus le spune pasagerilor din avion că războiul din Ucraina „este o crimă”
- Vizită surpriză în România, la un aerodrom secret. Locul din care Ucraina a primit ajutor militar masiv
- Avionul secretarului de stat al SUA, întors din drum din cauza unei probleme tehnice. Marco Rubio e așteptat la...
- Un pasager a atacat o însoțitoare de bord, apoi a deschis ușa și a sărit dintr-un Airbus A320 care se pregătea...
În zonă s-au înregistrat rafale puternice de vânt şi ploi abundente, existând riscul de avalanşe, potrivit prognozelor meteo locale.
Poliţia a declanşat anchetarea cauzelor accidentului, deşi acţiunile de cercetare la locul accidentului au fost sistate din cauza condiţiilor meteorologice. Cercetările urmează să fie reluate odată cu îmbunătăţirea vremii.
Aproximativ 30.000 de militari din 27 de ţări sunt implicaţi în Cold Response, un exerciţiu destinat să pregătească ţările membre NATO pentru apărarea Norvegiei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰