Un câine aleargă după maşina stăpânului, după ce a fost abandonat lângă un lac (Video)
Imagini teribile cu momentul în care un câine este abandonat chiar de stăpânul său. Patrupedul urmăreşte cu disperare maşina şi încearcă să atragă atenţia celui care a hotărât să se descotorosească de el.
Imagini teribile cu momentul în care un câine este abandonat chiar de stăpânul său. Patrupedul urmăreşte cu disperare maşina şi încearcă să atragă atenţia celui care a hotărât să se descotorosească de el.
Imaginile tulburătoare arată cum un bărbat îşi abandonează câinele lângă lacul Ming din Bakersfield, California, împingându-l şi lovindu-l pentru a scăpa de el. Animalul însă nu înţelege ce se întâmplă şi crede că cel pe care îl credea companionul său vrea doar să se joace cu el, nu să îl părărească cu adevărat.
Întreaga scenă a fost surprinsă de Stephen Sage Silver,c are se afla în altă maşină la momentul respectiv.
“Nu se poate, e câinele tău omule. Este foarte aiurea. Omul ăsta tocmai îşi abandonează propriul animal aici” poate fi auzit Silver spunând.
Videoclipul este cu atât mai trist cu cât, în timp ce căţeluşul crede că este timpul pentru joacă şi sare pe stăpânul său dorind atenţie, omul îl împinge şi îl loveşte, încercând să scape de el pentru a se curca în maşină.
Patrupedul îl urmăreşte apoi spre maşină şi încearcă să sară pe scaunul şoferului, dar este împins cu brutalitate, apoi maşina se îndepărtează, lăsând bietul animal singur în mijlocul drumului.
Silver a mărturisit faptul că omul era destul de violent şi chiar a încercat să îl atace în momentul în care l-a confruntat cu privire la gestul lipsit de inimă.
Serviciile Kern County Animal au deschis o anchetă asupra incidentului și solicită publicului informații despre bărbatul încă neidentificat care se face vinovat pentru abandonarea patrupedului şi pentru comportament inadecvat asupra acestuia.
În unele state, abandonarea unui animal oriunde, nu doar pe o autostradă, este ilegală. În California orice persoană care nu are grijă de animalul său de companie, îl abandonează ori îl maltratează este sancţionată conform legii, conform Unilad.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰