Un CRATER uriaş, format brusc la "Capătul lumii". Specialiştii s-au deplasat de URGENŢĂ în zonă
Un crater uriaş, cu un diametru de 80 de metri, s-a format brusc în Siberia, într-o provincie al cărei nume se traduce prin sintagma "Capătul lumii", determinându-i pe oamenii de ştiinţă să se deplaseze de urgenţă în regiune
Un crater uriaş, cu un diametru de 80 de metri, s-a format brusc în Siberia, într-o provincie al cărei nume se traduce prin sintagma "Capătul lumii", determinându-i pe oamenii de ştiinţă să se deplaseze de urgenţă în regiune
Conform Daily Mail, zona este una bogată în gaze naturale. Fotografiile realizate din avion prezintă un fel de groapă uriaşă aproape perfect cilindrică, cu diametrul de 80 de metri, ce a apărut dintr-o dată în Peninsulă Iamal din nordul Rusiei.
Un expert rus consideră că explicaţia cea mai probabilă are legătură cu fenomenul de încălzire globală, care eliberează în aer gazele naturale de suprafaţă, care explodează în atmosferă ca "dopul unei sticle de şampanie".
Expediţia ştiinţifică organizată de autorităţile din Districtul autonom Iamalia-Neneţia include experţi de la Centrul pentru studii arctice din Rusia şi de la Institutul pentru criosferă din cadrul Academiei de ştiinţe a Federaţiei Ruse. Specialiştii vor recolta eşantioane de sol, aer şi apă de la faţa locului. Ei vor fi însoţiţi de un specialist de la Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă.
Iamalia, o peninsulă din Oceanul Arctic, reprezintă principala zonă din care Rusia aprovizionează Europa cu gaze naturale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰