Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un politician rus a plâns în direct, la TV, după distrugerea crucişătorului Moskva. "E motiv întemeiat de război"

Nava amiral Moskva s-a scufundat, miercuri seară, în apele Mării Negre, după ce a fost avariată grav. Rusia, care nu a recunoscut imediat pierderea crucişătorului, vorbise despre un incendiu la bordul vasului, în timp ce Ucraina a afirmat că Moskva a fost ţinta unui atac cu rachete Neptun. Joi seară, înainte ca oficialii de la Kremlin să anunţe scufundarea vasului, un politician rus vărsa deja lacrimi în direct, la TV. Vladimir Bortko spunea că distrugerea navei reprezintă un "motiv întemeiat de luptă cu forţele ucrainene".

de Redactia Observator

la 15.04.2022 , 11:16

Politicianul a plâns după nava Moskva, scufundată în Marea Neagră Politicianul a plâns după nava Moskva, scufundată în Marea Neagră - Twitter / Profimedia (scop ilustrativ)

Războiul Rusia - Ucraina continuă, iar în toiul luptelor informaţiile contradictorii despre nava rusească Moskva au stârnit controverse aprige. Iniţial, Ucraina a anunţat că nava a fost scufundată după un atac cu rachete, în timp ce Moscova susţinea că vasul a fost doar avariat  de un "incendiu", fiind luate măsuri pentru remorcarea sa către un port. Ulterior, Kremlinul a recunoscut că Moskva s-a scufundat.

Politician rus, în lacrimi după scufundarea crucişătorului "Moskva"

Cu gândul la pierderea navei-simbol Moskva, Vladimir Bortko, un cunoscut om politic şi regizor rus, a izbucnit în lacrimi joi seară, în timpul unei emisiuni TV difuzate în direct. Bărbatul în vârstă de 75 de ani părea să fi uitat versiunea oficială asupra evenimentelor, întrucât oficialii de la Kremlin nu recunoscuseră încă scufundarea crucişătorului în Marea Neagră. Vladimir Bortko a precizat chiar şi faptul că scufundarea navei amiral este un "casus belli real", adică un motiv întemeiat de război față de Ucraina. Momentul a fost publicat pe Twitter de Kevin Rothrock, jurnalist al site-ului de investigaţii independent Meduza. 

Articolul continuă după reclamă

Timp de 10 ani, în perioada 2011-2021, Vladimir Bortko a fost membru al Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova. Aterior, acesta se făcuse remarcat în lumea filmului pentru activitatea sa ca regizor. 

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Rusia a anunţat că nava amiral "Moskva" s-a scufundat

Nava de război rusească "Moskva" s-a scufundat, a anunțat presa de stat din Rusia, la o zi după ce crucişătorul a fost avariat de un "incendiu" sau de o "lovitură de rachetă" din partea ucrainenilor, transmite BBC.

Crucișătorul se îndrepta spre port atunci când "apele agitate" au scufundat-o, susțin cei din Ministerul Apărării din Federația Rusă. Nava avea peste 500 de militari la bord și era considerată un simbol al marinei rusești.

În cursul zilei de joi rușii anunțaseră că nava "Moskva" fusese grav avariată, după ce o scânteie a aprins depozitele de muniție. Echipajul de la bord a fost evacuat pe alte ambarcațiuni din zonă, au precizat autoritățile din Rusia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un politician rus a plâns în direct, la TV, după distrugerea crucişătorului Moskva. "E motiv întemeiat de război"