Antena Meniu Search
x

VICTORIE pentru o familie de români din Norvegia. A câştigat procesul cu Barnevernet pentru redobândirea celor doi copii care i-au fost luaţi în urmă cu un an

O familie de români din Norvegia, Dumitru şi Mihaela Nan, a câştigat procesul cu Barnevernet pentru redobândirea cei doi copii care i-au fost luaţi în urmă cu un an şi plasaţi într-o familie surogat.

O familie de români din Norvegia, Dumitru şi Mihaela Nan, a câştigat procesul cu Barnevernet pentru redobândirea cei doi copii care i-au fost luaţi în urmă cu un an şi plasaţi într-o familie surogat.

Decizia a fost luată după judecarea recursului la Tribunalul local Nord-Troms din Norvegia, a anunţat, duminică, părintele Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord.

“Cu mare bucurie şi recunoştinţă faţă de Dumnezeul celor asupriţi, dăm vestea reîntregirii familiei Nan în urma recursului judecat la Tribunalului local Nord-Troms (Tingretten) în Norvegia. Sentinţa a fost dată în unanimitate de completul de judecători, Bianca-Mihaela şi Dragoş-Dumitru, cei doi copii, urmând să se reîntoarcă la părinţii lor după un an de grele suferinţe cauzate de separarea forţată decisă de Barnevernet. Această biruinţă în faţa nedreptăţii evidente vine la puţin timp după o altă reîntregire decisă tot de justiţia norvegiană, cea a familiei Bodnariu”, arată părintele Macarie Drăgoi.

Dumitru şi Mihaela Nan sunt din Maramureş şi s-au mutat în Norvegia în urmă cu cinci ani. Familia Nan a rămas fără cei doi copii în octombrie 2015, când au fost interogaţi la poliţie şi apoi anunţaţi de serviciul de protecţie a copilului Barnevernet că le-au fost luaţi copiii, pe motiv că i-ar fi bătut.

În cazul celor cinci copii ai lui Marius şi Ruth Botnariu, care fuseseră luaţi de Barnevernet în noiembrie 2015, municipalitatea Naustdal din Norvegia a decis, în iunie 2016, că aceştia se pot întoarce acasă.

Autorităţile norvegiene au preluat cei cinci copii ai familiei Bodnariu în noiembrie anul trecut, în condiţiile în care două dintre fete s-ar fi plâns că primesc corecţii fizice de la părinţi. Copiii au fost plasaţi la familii surogat, ulterior fiind deschisă şi procedura de adopţie.

Cazul a stârnit o controversă aprinsă privind acţiunile serviciilor norvegiene de protecţie a copilului, Barnevernet. Mii de oameni au manifestat în întreaga lume în semn de solidaritate cu familia Bodnariu şi cu alte familii de români aflaţi în situaţii similare.

În august, familia Bodnariu s-a mutat în România, după Marius şi Ruth Bodnariu au fost puşi sub acuzare în Norvegia pentru violenţe împotriva minorilor.

În afara cazurilor familiilor Bodnariu şi Nan, au fost şi alte situaţii în care Barnevernet a luat copii din familii de români.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » VICTORIE pentru o familie de români din Norvegia. A câştigat procesul cu Barnevernet pentru redobândirea celor doi copii care i-au fost luaţi în urmă cu un an