Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zelenski l-a decorat pe emisarul american pentru Ucraina, Keith Kellogg, de Ziua Independenţei Ucrainei

Keith Kellogg, emisarul american pentru Ucraina, a fost prezent la Kiev, unde a participat la celebrarea Zilei Independenţei Ucrainei. Deşi eforturile diplomatice sub egida americană pentru soluţionarea conflictului cu Rusia par să se împotmolească, Keith Kellogg a fost decorat de preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 24.08.2025 , 16:19

Zelenski l-a decorat pe emisarul american pentru Ucraina, Keith Kellogg, de Ziua Independenţei Ucrainei - Profimedia

Keith Kellogg a fost decorat cu Ordinul de Merit de către liderul ucrainean, în cadrul unei ceremonii de celebrare a 34 de ani de independenţă a Ucrainei, în prezenţa premierului canadian Mark Carney şi a altor oficiali occidentali, potrivit News.ro.

"Împreună, ucrainenii şi partenerii noştri, ne străduim să împingem Rusia spre pace", a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul ceremoniei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Serghei Lavrov acuză ţările occidentale că încearcă să împiedice negocierile de pace

În acelaşi timp, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a acuzat ţările occidentale că "încearcă să caute un pretext pentru a împiedica negocierile" de pace, într-un interviu acordat postului public de televiziune Rossia, difuzat pe Telegram.

El a denunţat, de asemenea, poziţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski care, potrivit lui, "se încăpăţânează, pune condiţii, cere – cu orice preţ – o întâlnire imediată" cu omologul său rus Vladimir Putin.

În ciuda eforturilor de mediere lansate de preşedintele Donald Trump, printre care un summit la mijlocul lunii august cu omologul său rus, urmat de primirea la Casa Albă a lui Zelenski şi a aliaţilor săi europeni, poziţiile celor două tabere par ireconciliabile.

Moscova şi Kievul se acuză reciproc că blochează organizarea unei eventuale întâlniri între liderii lor.

Rusia şi Ucraina au schimbat, duminică, 146 de prizonieri de război din fiecare tabără

Schimbul de prizonieri a fost mediat de Emiratelor Arabe Unite, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova.

Toţi ruşii eliberaţi se află în Belarus şi vor primi asistenţă psihologică şi medicală, a precizat sursa citată. Tot potrivit ministerului, Ucraina a predat Moscovei opt cetăţeni ruşi, rezidenţi ai regiunii Kursk.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Zelenski l-a decorat pe emisarul american pentru Ucraina, Keith Kellogg, de Ziua Independenţei Ucrainei