Zelenski: "SUA vor să-i facă pe plac lui Putin. Nu vom semna orice pentru a fi aplaudaţi"
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns că SUA, care vor să înceapă discuţii cu Rusia, vor "să-i facă pe plac lui Putin" şi a descris drept "slabă" capacitatea de apărare europeană, într-un interviu difuzat luni de canalul public german ARD.

Război în Ucraina. "Problema este că SUA spun astăzi lucruri care sunt foarte agreabile pentru Putin. Cred că aici rezidă problema. Pentru că ei vor să-i facă pe plac", a declarat liderul ucrainean. Declaraţiile conciliante ale lui Donald Trump la adresa Kremlinului sunt menite "să obţină un succes rapid. Însă ceea ce ei vor - un simplu armistiţiu - acesta nu este un succes", a atenţionat preşedintele Ucrainei în acest interviu acordat ARD în timpul Conferinţei de Securitate de la Munchen.
După convorbirea telefonică de săptămâna trecută între Donald Trump şi Vladimir Putin, înalţi responsabili ruşi şi americani urmează să se reunească marţi în Arabia Saudită pentru negocieri menite, potrivit Moscovei, să restabilească relaţiile bilaterale şi să pună premisele unor negocieri cu privire la Ucraina.
Responsabili americani au apreciat în ultimele zile drept inevitabile unele concesii teritoriale făcute Rusiei şi drept nerealistă o aderare a Ucrainei la NATO. "Noi nu vom semna orice pentru a fi aplaudaţi", a atenţionat Zelenski în acest interviu în care a adăugat cu privire la teritoriile ocupate de Rusia: "Noi vom recupera tot".
Preşedintele ucrainean estimează de asemenea că Europa este într-o poziţie slabă dacă nu mai poate conta pe umbrela de securitate americană. "Europa este slabă astăzi", în ceea ce priveşte "numărul de trupe de luptă, de flotă, de forţe aeriene, de drone", chiar dacă în ultimii ani capacităţile sale s-au întărit, a spus Zelenski.
Şi chiar dacă Ucraina şi-a majorat la rândul său capacităţile de apărare de la începutul invaziei ruse, în urmă cu trei ani, "nu va exista în mod cert o victorie ucraineană fără sprijinul SUA", potrivit lui Zelenski, scrie Agerpres.
El a adăugat că a evocat cu Donald Trump posibila desfăşurare de trupe străine pentru a controla un eventual armistiţiu în Ucraina. "Eu i-am spus că americanii ar trebui să intre pe teren, în caz contrar riscăm să ne pierdem unitatea". Întrebat dacă va renunţa la preşedinţia Ucrainei dacă va fi necesar pentru a se ajunge la un acord, Zelenski s-a declarat "gata să facă tot" pentru "o pace durabilă şi puternică".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰