Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Florin Cîţu face schimbări în pauza de negocieri: iese Ludovic Orban, intră partidul lui Traian Băsescu. Săptămâna viitoare am putea avea noul guvern

Negocierile PNL cu PSD pentru formarea unui nou guvern sunt aproape finalizate. Până duminică ar trebui să aflăm numele premierului, ce ministere vor fi in cabinet si cine le ocupa. Liberalii s-au ocupat intre timp de alte probleme. Printre acestea, excluderea lui Ludovic Orban din partid dar și o posibilă fuziune cu PMP, partidul înființat de Traian Băsescu.

de Redactia Observator

la 12.11.2021 , 19:32

După aproape 30 de ani, Ludovic Orban este cu un pas în afara Partidului Național Liberal. Florin Cîțu a propus excluderea fostului preşedinte al formaţiunii în ședința PNL, asta după ce la ultima ședință l-a amenințat că va face acest lucru.

Florin Cîţu, preşedinte PNL: Orice membru al Partidului Naţional Liberal care încalcă statutul trebuie să sufere consecinţele.

Ludovic Orban: Sunt victima unei găşti demolatoare. În loc să plece ei, au formulat propunerea de excludere a mea din Partidul Naţional Liberal.

Vezi și

Însă pentru ca Ludovic Orban să fie exclus nu e suficient votul de astăzi. Trebuie şi acordul Consiliului Național, un for de decizie care are peste 500 de membri și care nu a fost nici măcar convocat.

Pe acelaşi subiect

Ludovic Orban: Nu am niciun fel de regret. Decizia de azi mă face liber.

Ludovic Orban ar putea rupe o parte din PNL în cazul în care își face un nou partid politic. Deja are de partea sa aproximativ 20 de parlamentari, suficient de mulți cât să blocheze în Parlament proiecte importante.

Ludovic Orban: Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat. Vom face altul, pe râu în jos.

Dacă afară, Orban recita versurile dintr-o melodie a copilăriei, în ședință, unii fredonau probabil în minte fostul imn al PDL. Iar asta pentru că se discuta de fuziunea cu PMP, formaţiune ruptă din Partidul Democrat Liberal. Deşi liberalii aveau pregătite două funcţii de conducere, preşedintele Mişcării Populare spune că nu e de acord cu această mişcare.

"Ştirile apărute în spaţiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea cu PNL, sunt false", transmite Cristian Diaconescu, preşedinte PMP.

Negocierile PSD-PNL-UDMR pe programul de guvernare s-au finalizat

Florin Cîţu, preşedinte PNL: Ajungem după aceste discuţii aproape de unde suntem cu USR, acolo aveam deja un program de guvernare.

Mai au însă de negociat majorările de pensii, salarii și alocații, acolo unde PSD insistă ca acestea să crească chiar de la 1 decembrie, iar liberalii nu sunt de acord.

Marcel Ciolacu, preşedinte PSD: Se face o centralizare unde există puncte de vedere diferite şi o să avem o discuţie politică.

Negocierile vor continua însă și pentru numele de premier și structura guvernului. Discuțiile s-ar putea încheia zilele următoare, iar săptămâna viitoare să poată fi învestit noul guvern. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
BNR: Ţara trebuie să intre la dietă. Sunteţi de acord cu acest îndemn?
Observator » Ştiri politice » Florin Cîţu face schimbări în pauza de negocieri: iese Ludovic Orban, intră partidul lui Traian Băsescu. Săptămâna viitoare am putea avea noul guvern