Guvernul a amânat proiectul privind plata pensiilor private prin care retragerea banilor este limitată
Proiectul de lege care urma să schimbe regulile privind retragerea banilor din pilonii II și III nu a mai fost adoptat astăzi de Guvern. Potrivit surselor Observator, a fost amânat cu o săptămână. Modificările propuse au stârnit deja critici din partea specialiștilor și a contribuabilor, care acuză lipsa de transparență și măsuri dezavantajoase. Concret, sumele acumulate în aceste conturi nu ar mai putea fi retrase integral la împlinirea vârstei de 65 de ani. Trei sferturi din banii strânși de-a lungul anilor vor putea fi retrași doar în tranșe lunare, plafonate.
Proiectul de lege privind plata pensiilor private, care urma să fie adoptat astăzi de Guvern, a fost amânat cu o săptămână, potrivit unor surse Observator. Deși figura pe ordinea de zi a ședinței, documentul nu a fost inclus la "analize". Ulterior, surse de la Guvern au transmis că proiectul a fost discutat doar în primă lectură.
Reguli noi pentru pensiile private
Executivul trebuia să aprobe azi un proiect de lege care vizează banii pe care românii îi strâng în conturi private, separat de pensia de stat. Ne referim aici la pilonul II și pilonul III. Printre modificările cheie se numără limitarea retragerii integrale, adică sumele acumulate în conturile de pensii private nu vor mai putea fi retrase integral, ca până acum. Viitorii pensionari vor putea retrage doar 25% din contribuția totală într-o singură tranșă.
Restul banilor, adică diferența de 75%, va putea fi retras în plăți lunare, care nu pot depăși pensia minimă de stat, adică 1.281 de lei pe lună. Sunt și excepții pentru sumele mari: dacă suma acumulată permite plata unei pensii lunare mai mari timp de cel puțin 10 ani, beneficiarul poate solicita o pensie mai mare decât plafonul.
Totodată, fondurile acumulate în conturile de pensii rămân moștenibile în cazul decesului participantului. În plus, apare un nou tip de pensie, pensia viageră, care presupune plăți lunare până la decesul beneficiarului. Aceasta este opțională și poate fi finanțată din economii proprii, pilonul II sau III.
Schimbările au atras critici dure din partea experților în domeniu. Alin Iacob, președintele Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), critică proiectul, susținând că acesta nu favorizează interesele participanților, ci ale industriei. El atrage atenția că românii vor putea retrage doar 25% din suma acumulată la pensionare, restul urmând să fie plătit eșalonat în 10 ani, o măsură inechitabilă într-o țară cu speranță de viață scăzută. Susține că AURSF a fost exclusă din procesul de consultare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰