Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bolojan: Pachetul II nu e întreg fără tăieri în administraţie. Ce spune de demisie şi relaţia cu Nicuşor Dan

Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre asumarea celor cinci reforme din Pachetul II. A vorbit despre demisie, despre relaţia cu Nicuşor Dan, dar şi despre ce înseamnă cu adevărat tăierile din administraţia publică. 

de Florentina Lazăr

la 02.09.2025 , 12:41

Urmăriți pe www.observatornews.ro principalele declarații ale lui Ilie Bolojan!

Săptămâna trecută s-au împlinit două luni de când acest guvern și-a preluat mandatul. La câteva zile după ce am preluat mandatul, am constatat că situația deficitului era mult mai dificilă decât știam. Am pus în practică câteva pentru a reduce deficitul, pentru a ne atrage fondurile europene și pentru a corecta nedreptățile. Am lucrat pe creșterea veniturilor și pe prioritizarea investițiilor. Nu era posibil la un deficit de 10% să corectezi cu o singură măsură acest deficit. Primul pachet a urmărit această problemă și a rezolvat unele. Întărim forța statului de a colecta taxe și impozite, restabilim egalitatea de tratament între cetățeni și firme, începem să facem ordine în sănătate unde deși s-au investit bani an de an nu se simte acest lucru - servicii condiții. 

Acest al doilea pachet format din 5 proiecte trebuia să fie completat de al 6-lea dar pt ca nu am reușit sa ajungem la o înțelegere el nu a fost depus. Acest pachet e complementar pachetului de fiscalitate pentru ca fără adoptarea lui nu ne valorificăm potențialul administraţiei locale și nu reducem o componentă importantă de cheltuieli pe care statul român n-o poate suporta. 

Articolul continuă după reclamă

Bolojan: Au crescut cheltuielile de personal cu 7 miliarde de lei în 6 luni în loc să scadă

Administraţia locală - 150.000 oameni iar controlul cheltuielilor de personal e o miză importantă pentru ca dacă nu le controlam mai ales unde sunt inutile riscam ca tot ce încasăm suplimentar să se risipească și anul viitor va fi la fel. În primele 6 luni ale anului chiar dacă nu s-au făcut creșteri de persona, cheltuielile de personal au crescut cu 10%. Deși ar fi trebui să scadă cu 5% conform proiectului de buget, 7 miliarde lei în plus, nu am desființat nici măcar posturile neocupate. Reforma e absolut necesară - în multe locuri primăriile nu-și pot suporta cheltuielile de personal din veniturile care le încasează, cea mai mare parte de la buget. Când o primărie nu poate să-și acopere măcar cheltuielile de personal înseamnă ca ea nu există pentru cetățeni, ci pentru angajați. Vom fi forțați când vom avea acord să facem organizare administrativă și să desființăm primăriile. 

Administrăm trei direcții: creșterea capacității Administrative (acord), descentralizare (acord ), creștere eficientă Administraţia locală nu s-a ajuns la o soluție pentru că ar fi implicat reduceri de personal. Administraţia noastră e dimensionată pe baza unui număr maxim de sporuri care e raportat la număr de locuitori și fiecare localitate știe prin calculul pe care-l primește de la prefecturi câți angajați poate maxim să aibă. 

E singura zonă unde Guvernul și Parlamentul poate acționa - numărul de angajați. Știind ce număr maxim poate avea fiecare autoritate locală aproba organigrama - câți angajați ar urma să aibă o primărie. Să fie mai mici decât numărul maxim de angajați. În general în multe localități din start mulți primari și-au calculat organigrama sub număr maxim. 

Din numărul de posturi aprobate - vine al treilea element care posturi sunt ocupate. Vacantele au un rol pentru ca susțin posturi de șefi - ca sa ai o directe trebuie să ai număr de oameni. Dacă vrem să vorbim de reduceri trebuie să vorbim de numărul de posturi ocupate. 

190.000 numărul maxim de posturi, 164.000 posturi aprobate prin organigramă, 129.000 posturi ocupate. Când reduci cu 25% această coloană însemână că nu atingi niciun post ocupat. Când Ministrul Dezvoltării a propus reducere de 25%, mi-am dat seama că facem ce am mai făcut, le zicem oamenilor că facem reduceri ale căror efecte sunt aproape nule. 

Nu-mi pot permite sa vin cu astfel de soluții. Am propus să facem o analiză corectă. În această după-amiază veți avea un link în care toate calculele vor fi publice și se va vedea pe fiecare județ și localitate care e număr maxim de posturi aprobate, simulări de reduceri și cine are personal în plus și va trebui să facă reduceri și câte administraţii au personal calculat corect și nu trebuie să facă nimic. O primă oglindă a administraţilor din România. Dacă vrem reducere efectivă de personal de 5% efectivă de personal, înseamnă că ar trebui să reducem cu cel puțin 30% numărul maxim. În sub 1000 de UAT-uri se va reduce personalul. Aici, cu siguranță, există personal supradimensionat. Dacă vrem 10% reducere efectivă de personal, ar însemna ca din numărul total de posturi să avem aproximativ 40%.

În această săptămână, în completarea acestei oglinzi publice care este pusă la dispoziția primarilor și a dvs. Ministerul Dezvoltării va mai face o verificare de date pentru a identifica posibile erori. Aceste date fiind colectate prin cele două ministere Interne și Dezvoltare și comunicate de primării prefecturilor pot fi erori de comunicare.

Dacă ar fi 10% reducere efectivă de pers la posturile ocupate înseamnă ca din numărul total de posturi să avem o reducere de 40 % în jumătate din unităţile administative să facem reduceri de personal și jumătate își văd de treaba lor pentru că funcționează eficient. Dar în jumătate înseamnă că primarii ar trebui să se uite cu atenție. Efect 15% înseamnă procent 45% la baza maximă, adică în aproape 2000 de unități administrative, în 60% ar trebui făcute reducere. 

La 10% reducere de personal, real ar însemna 13.000 posturi. 

Ministerul Dezvoltării va face încă o colectare de date să verificăm încă o dată posibilele erori care vizează peste 3.000 unități administrative, date colectare de MAI și Ministerul Dezvoltrii - comunicate de primării prefecturilor pot fi erori de comunicare. De prefecturi, MAI și Ministerul Dezoltării și noi am centralizat posibilele erori nu pot influența decât 1-2% nesemnificativ situația Administraţiei publice..

Bolojan: Nu e normal ca banii să meargă într-o gaură neagră

Există multe cazuri în România de primarii care funcționează cu un personal calculat corect înseamnă ca și celelalte au acum o oportunitate să-și facă o analiză. Și indiferent dacă se impune sau nu a nu risipi banii e o miză importantă.

Fără măsuri în administrație, cu reduceri de personal, pachetul II nu e întreg. Banii se duc într-o gaură neagră. Nu pot gira asta. Acest pachet a fost agreat de către coaliția de guvernare la început. Am agreat o reducere de personal și în administrația centrală și în cea locală. Acest pachet trebuie urmat în paralel de reduceri în administrația centrală. Am făcut o analiză pe o primă autoritatea, cea pentru protecția consumatorilor, și am constatat că cu o reducere de 20% a posturile lucrurile pot funcția cel puțin la fel de bine. Trebuie făcută o analiză la fiecare autoritate centrală.

Ilie Bolojan, despre relaţia cu Nicuşor Dan

Întrebare: De când aţi preluat funcţia de premier, s-au deschis mai multe fronturi, unele predictibile, lupta cu sistemul, care tide să îşi conserve privilegiile, alta cu PSD, care era evident că va avea viziuni total diferite uneori şi un al treilea, chiar mai puţin predictibil, cu Nicuşor Dan, referitor la reforma pensiilor magistraţilor şi TVA. Mă opresc asupra acestuia, este Nicuşor Dan un partener al dvs. Sau o frână şi a doua componentă, la întâlnirea de la ora 12 vă aşteptaţi ca intervenţia lui Nicuşor Dan să vă răzgândească în decizia de a vă da demisia, dacă nu trec reformele?

Ilie Bolojan: Partidele din Coaliţie şi preşedintele României trebuie să fie şi sunt partenerii premierului României, altfel lucrurile nu funcţionează şi toate aceste măsuri care au fost puse în practică, sunt puse cu acordul partidelor din coaliţie, dar într-adevăr nu este niciodată foarte uşor ca atunci când ai patru partide plus grupul minorităţilor să cazi de acord asupra unor detalii la lucruri care nu sunt uşor de luat, dar eu cred că avem înţelepciunea să ne respectăm înţelegerile şi să facem ce trebuie pentru România. 

Întrebare: Legat de Preşedinte?

Ilie Bolojan: Nu există niciun fel de problemă pe acest lucru. E un dialog normal pe care îl avem şi după această întâlnire, într-o formă sau alta se vor comunica rezultatele.

Despre demisie în cazul în care nu se ajunge la un consens

Întrebare: Le-aţi transmis partenerilor din coaliţie că dacă nu ajungeţi la un consens pe acest pachet de reformă al administraţiei locale, vă veţi da demisia? Şi dacă veţi transmite acelaşi lucru şi preşedintelui Nicuşor Dan. 

Ilie Bolojan: Le-am transmis că am avut o înţelegere, că avem un program guvernare pe baza căruia am acceptat să preiau această responsabilitate, nu era mare înghesuială pentru funcţia de premier când s-a format Guvernul României, iar ca să poţi să o exerciţi, componenta de reducere de cheltuieli, inclusiv în administraţie, şi solidaritatea guvernamentală sunt lucruri importante. Este evident că dacă aceste lucruri sunt menţinute, stabilitatea politică este un lucru important şi trebuie ţinut cont de el. Dacă aceste lucruri nu sunt respectate, e greu să îţi exerciţi această poziţie, altfel ocupi un post fără să îl pui în valoare pentru comunitate sau pentru ţara noastră, în cazul acesta.

Despre concedieri şi rata şomajului

Întrebare: V-aş ruga să ne prezentaţi, pe fiecare dintre cele trei ipoteze, câţi oameni vor fi daţi afară, ce cheltuieli aţi economisi şi cât ar creşte rata şomajului cu aceste concedieri. 

Ilie Bolojan: Vă rog să faceţi un calcul, 130.000 de angajaţi efectiv în administraţia publică locală, din care, se vede că o parte sunt în plus. De ce? Pentru că primării identice, cu probleme identice, cu număr de locuitori identici, au număr de angajaţi diferiţi. Şi primăria cu număr de angajaţi mai mic merge cel puţin la fel de bine ca primăria supradimensionată, doar că banii pe care îi primeşte îi foloseşte în mod direct pentru cetăţeni. 10% înseamnă 13.000 de posturi. Se poate face un calcul pentru 5%, pentru 15%. 

Întrebare: Şi rata şomajului va creşte? E important dacă sunt daţi oameni afară. 

Ilie Bolojan:  În acest moment, mediul privat din România, din foarte multe locuri, nu are pe cine angaja. Şi cu cât facem aceste reduceri mai repede, cu atât vom economisi mai mulţi bani de la statul român şi nu vom fi puşi în situaţia să creştem taxe şi impozite, vom putea continua investiţii care vor genera locuri de muncă. Dacă nu ne reducem cheltuielile, nu vom putea asigura investiţiile în ritmul pe care ni-l dorim. Acelea sunt locuri de muncă reale, în care se câştigă bani în mod cinstit. Societăţile comerciale private au posibilitatea să angajeze o mare parte din aceşti oameni, pentru că este nevoie pe piaţa forţei de muncă privată şi ştiţi asta, în toată România, de angajaţi.

Întrebare: Dacă rămânerea în funcţie a dvs este legată de acceptarea de către PSD şi UDMR a procentului, 40% concedieri în administraţia locală, adică 13.000 de posturi. Fără acest procent, vă veţi da demisia?

Ilie Bolojan: Respectarea angajamentelor politice şi a programului de guvernare este de natură să îţi permită să mergi mai departe. 

Întrebare: Din aparatul propriu al premierului, câte concedieri vor fi? 

Ilie Bolojan: Din punctul meu de vedere, pe baza informaţiilor pe care le avem, reducerea de personal la Cancelarie va depăşi 30%. Se va apropia de 40, înţeleg. Şi o veţi vedea într-un proiect în zilele următoare.

Despre neînţelegerile din Coaliţie 

Întrebare: Vedem acum că reprezentanţii PSD vor să revină asupra unor măsuri din primul pachet, mă refer aici la CASS pentru mame, pentru veterani, au spus încă de când a fost adoptat pachetul că nu sunt de acord cu aceste măsuri, aş vrea să vă întreb dacă aceste măsuri asupra cărora PSD vrea acum să revină au fost stabilite la masa Coaliţiei şi cum vedeţi faptul că nu sunt de acord cu ele şi cum e relaţia cu PSD, există stabilitate acum în Coaliţie? 

Bolojan: Toate deciziile care au fost adoptate până acum de către Guvern, inclusiv pe componentat de pachete asumată, s-a făcut pe baza unui dialog sau în forul politic, în Coaliţie sau la nivel de premier şi vicepremier. Deci toate măsurile au fost discutate. Asta nu înseamnă că ce a dorit fiecare partid a fost acceptat de ceilalţi. Dar a fost o înţelegere şi la final ne-am dus cu aceste propuneri, care nu sunt perfecte, nu mulţumesc pe toată lumea, dar gândiţi-vă că în zona de asigurări de sănătate aveam 6,3 milioane de contribuabili şi 16,5 milioane de beneficiari. Pentru că am dat nenumărate excepţii, care toate pot să sune bine şi dacă ar fi să le acord şi eu personal, le-aş acorda din motive de compasiune. Problema este să fii conştient dacă ai banii să acorzi acele excepţii sau scutiri sau dacă nu le ai. Şi dacă nu îi ai, pentru ca sistemul să funcţioneze bine pentru toţi, nu îl laşi să se surpe, uitaţi ce acumulări am adunat pe sănătate faţă de 77 miliarde de lei buget anul acesta, se mai solicită încă 11 miliarde de lei suplimentar, bani care trebuie puşi pe undeva. Şi atunci, a continua cu excepţiile, am convenit în Coaliţie să anulăm cât mai multe excepţii, pentru că ele au fost date de 15, 20 de ani, şi nu mai putem merge în acest fel. Dacă nu ne încasăm veniturile, în afară de dezordinea din Finanţe, în afară de evaziunea fiscală, este şi din excepţiile pe care le-am găsit în toate domeniile, prin tot felul de facilităţi mascate sau nemascate şi dacă nu le anulăm, asta face acest pachet 2, nu ajungem nicăieri. Iar revenirea, în general, după o lună de zile, la nişte măsuri, nu face decât să creeze breşe în viitor cu alte măsuri pe care trebuie să le luăm, indiferent cine este premier, cine este în Coaliţie, pentru că dacă vrem ca România să treacă prin această perioadă, aceste lucruri trebuie puse în practică. Şi pentru asta îţi trebuie consecvenţă, îţi trebuie solidaritate, înţelegând abordările fiecărui partid, presiunile de la proprii alegători, din zona de Parlament, toate partidele sunt în această situaţie, dar pentru noi cred că este mai important ce putem face pentru România astăzi. 

Întrebare: Există sau nu stabilitate în acest moment în Coaliţie şi cum veţi gestiona relaţia cu PSD, care pare foarte dificilă?

Bolojan: În momentul de faţă, aşa cum vedeţi, Coaliţia şi-a asumat un pachet de măsuri şi stabilitatea din Coaliţie se va vedea la finalul săptămânii, unde, dacă vor fi depuse moţiuni de cenzură, se va vedea cum funcţionează această Coaliţie în Parlament.

Bolojan, despre pensiile magistraților

Întrebare: Domnule premier, domnul preşedinte Nicuşor Dan v-a cerut în coaliţie să creşteţi perioada pentru normele tranzitorii pentru pensiile magistraţilor, de la 10 la 15 ani. Acest lucru nu s-a întâmplat. Este pentru a doua oară când domnul preşedinte vă solicită un anumit lucru şi nu se întâmplă. Vreau să vă întreb de ce nu aţi respectat solicitarea domnului preşedinte, de ce nu aţi modificat proiectul. 

Bolojan: Cred că fiecare om care ocupă o funcţie publică, ministru, premier, preşedinte de partid, domnul preşedinte al României, are puncte de vedere vizavi de un proiect sau altul. Şi dânsul a avut un punct de vedere. Acesta trebuie transpus în practică într-o modalitate în care poate fi transpus. Noi am avut un pachet care a fost dat în consultare către instituţiile care reprezintă sistemul judecătoresc din România, CSM, de exemplu. Dacă din Parlament nu a venit o propunere de modificare, pe componenta de amendamente, înseamnă că nu poţi să modifici un proiect, din moment ce l-ai promovat şi pus în consultare într-o anumită formă, decât dacă îţi vin amendamente. Şi acolo unde au venit amendamente din Parlament, o parte au fost acceptate, o parte au fost respinse. Pe componenta de magistraţi, nu am avut un astfel de amendament. 

Întrebare: Tot legat de acest proiect. Dacă el nu trece de CCR, vă daţi demisia? 

Bolojan: V-am explicat şi data trecută, când ai un proiect foarte important, care este un jalon pentru a lua alte decizii asemănătoare, dacă el nu trece, e greu de presupus că un Guvern mai are legitimitatea să vină cu măsuri asemănătoare în alte domenii.

Despre reproşurile lui Nicuşor Dan

Întrebare: Domnule premier, aţi spus la începutul conferinţei că, dacă nu se va adopta acest pachet administrativ, se poate ajunge la reorganizare administrativă. Prin urmare, dvs spuneţi că acest pachet, dacă este adoptat, este suficient pentru a eficientiza administraţia locală, nu va mai fi nevoia de o reorganizare administrativă, astfel încât să se renunţe la primăriile din localităţile cu număr foarte mic de locuitori şi dacă totuşi vă gândiţi la promovarea unui proiect de reorganizare administrativă, în ce termen s-ar putea face, ar afecta mandatele actualilor primari, când credeţi că ar fi oportun să îl promovaţi?

Ilie Bolojan: Proiectul de reformă în administraţie este un prim pas, pe componenta de a avea o administraţie mai eficientă în România. Şi v-am spus, este posibil acest lucru, pentru că funcţionează în multe locuri. În condiţiile în care s-ar aplica un astfel de pachet, ar putea să dureze un an, doi, în aşa fel încât să se facă nişte analize, cum funcţionează administraţia cu structurile mult reduse, aşa cum funcţionează şi în alte ţări şi dacă se impune o reorganizare administrativă. Nu poţi să vii cu un proiect de reorganizare administrativă pentru care nu există un suport politic şi nu există calcule care să stea în picioare. Vă amintiţi, au mai existat astfel de încercări, s-au discutat câte un an de zile, după care lucrurile s-au blocat. Nu cred că mai este cazul să mai repetăm astfel de lucruri. Din punctul meu de vedere, orice proiect care se aplică pe componente de reorganizare, dar şi pe alte componente, nu poate acţiona decât pentru viitor. Deci, în acest caz, nu ar putea avea efect decât după alegerile locale din 2028. Pentru că nu te poţi referi la lucruri care s-au întâmplat în trecut, de la contracte de management în companii, de exemplu, chiar dacă sunt imperfecte sau pensii luate după reguli vechi, nu poţi să te întorci prin legislaţie împotriva lor, altfel este o problemă de constituţionalitate şi aşa este şi în cazul administraţiei publice locale.

Întrebare: În urmă cu câteva zile, domnul preşedinte Nicuşor Dan a declarat că în momentul în care se lucrează sub presiune, se fac greşeli, greşeli despre care a adăugat mai apoi că vor fi corectate începând cu anul 2027. Se referea la măsurile economice. Dvs aţi spus aseară că aceste măsuri economice nu sunt neapărat perfecte. Întrebarea mea în acest context este: ce aţi greşit şi ce veţi corecta dar şi dacă v-a reproşat domnul Nicuşor Dan în privat că aţi făcut greşeli. 

Ilie Bolojan: Când ai măsuri de restructurare, de amploare mare, când vii şi reglementezi domenii întregi, este imposibil ca, cu o singură măsură, să găseşti soluţii perfecte pentru o primărie foarte mare sau pentru o primărie de comună. Şi cu siguranţă, pe parcursul punerii în practică a unor măsuri, se constată unde sunt problemele. În mod normal, acolo unde apar astfel de probleme, pentru că oricât le-ai analiza, oricâte calcule ai face, este imposibil, oricine a făcut de-adevărat ceva în administraţie şi într-un proiect mare, să nu apară probleme. Prin urmare, la toate măsurile care au fost puse în practică, acolo unde vor apărea probleme, lucrurile vor fi corectate. Şi acest lucru este inevitabil. Dar asta nu este o problemă şi, ştiţi, doar cine nu munceşte, nu greşeşte.

Întrebare: Dar preşedintele v-a spus că aţi greşit cu aceste măsuri? 

Ilie Bolojan: Dacă am discuta anumite aspecte în privat, chiar de genul acesta, vă daţi seama că nu vi le-aş putea spune.

Despre obstacole în implementarea reformelor 

Întrebare: A existat un consens politic iniţial, cu toate acestea, calendarul reformelor nu este respectat. Au trecut două luni de când sunteţi premier şi discutăm în continuare... 

Ilie Bolojan: E adevărat, la acest pachet 2 a existat o întârziere de două săptămâni. 

Întrebare: Din experienţa de până acum, care ar fi cele mai dificile obstacole în declanşarea şi implementarea reformelor?

Ilie Bolojan: Întotdeauna este dificil, când trebuie să reorganizezi, să reduci, să reduci cheltuieli este foarte dificil, să prioritizezi investiţii este foarte dificil, să le eşalonezi este la fel de dificil, pentru că, peste tot, oamenii îşi văd priorităţile lor, au început o fundaţie de spital, comunitatea vede că se ridică, nu înţelege de ce nu mai există finanţare, pentru că nu îl pot termina la timp în PNRR şi atunci trebuie găsite nişte soluţii. Acestea sunt nişte lucruri foarte dificile şi de aceea nu vedeţi entuziasmul în această zonă. Pe bună dreptate. Şi nici asumare. 

Întrebare: Dar a existat consens politic. Înţelegem că a fost doar unul declarativ? 

Ilie Bolojan: Consensul politic a existat pe toate măsurile de reorganizare, pentru că ele sunt prinse în programul de guvernare. Dar pentru asta e nevoie de coerenţă, suport şi responsabilitate din partea tuturor.

Despre creşterea TVA de la 21 la 23%

Întrebare: Domnule Prim-ministru, îi asiguraţi pe români că în toamna acestui an, dacă veniturile nu sunt suficiente şi nu se reduce deficitul aşa cum vă doriţi, nu creşteţi TVA-ul de la 21 la 23% şi dacă ne puteţi spune dacă a existat o astfel de discuţie în coaliţie?

Ilie Bolojan: Nu a existat o astfel de discuţie, nu s-a discutat o atare ipoteză, dar dacă vă aduceţi aminte, atunci când TVA-ul pentru HoReCa a rămas la 11%, am anunţat că în luna octombrie se va face o evaluare a acestei situaţii, cât s-a încasat, cum, care este dinamica şi vom lua o decizie dacă rămâne la acest nivel sau se duce la cota standard. Aceasta a fost o premisă în acest domeniu. Despre alte creşteri de TVA nu s-a discutat. În acelaşi timp, trebuie să spunem deschis că a ţine echilibrele bugetare înseamnă un echilibru între venituri şi cheltuieli. Trebuie să insistăm în continuare pe partea de reduceri de cheltuieli. Nu se poate altfel.

Întrebare: S-a vorbit mult în ultimele zile despre o posibilă demisie a dvs, dacă veţi alege să demisionaţi, ce credibilitate credeţi că mai au reformele pentru care v-aţi angajat deja răspunderea în Parlament?

Ilie Bolojan: Cu siguranţă, nu se pune o astfel de problemă cât timp nu se derulează procedura de asumare parlamentară.

Întrebare: M-aş întoarce puţin la TVA, pentru că la începutul acestei guvernări s-a discutat despre o cşretere a TVA la 21%, însă, cu reduceri de cheltuieli în administraţia locală şi în administraţia centrală. În contextul în care în acest moment nu avem reduceri în administraţia locală, nici în cea centrală, ce şanse sunt ca TVA să crească de la începtul anului viitor, sau impozitul pe venit la 16%? De asemenea, ce măsuri am putea avea în pachetul 3?

Ilie Bolojan: Dacă suntem realişti, ştim că reducerea de cheltuieli nu se poate face de pe o zi pe alta. Atunci când faci reduceri de personal, de exemplu, sau reduci volume de investiţii, trebuie făcute analize, trebuie respectate nişte proceduri legale, notificat, comunicat, apar procese, dispute, care înseamnă că efectele reducerii de cheltuieli se văd peste câteva luni de zile. Minim. Aceasta este realitatea. Este cunoscută de toată lumea. Şi atunci, dat fiind faptul că eram sub o presiune puternică, gândiţi-vă în ce situaţii eram în luna iunie, am fost nevoiţi să începem într-o ordine amestecată, dacă aş putea spune, atât cu componenta de creştere de venituri, creştere TVA, dar şi pe componenta de reducere cheltuieli, gândiţi-vă la sporurile din administraţie, dar în mod cert era ideal să începem cu reducerile de cheltuieli dacă am fi avut spaţiu de timp şi financiar disponibil. Dacă ţinem zona de cheltuieli sub control şi luăm măsurile asumate prin programul de guvernare, sunt convins că nu se va pune problema unor creşteri de TVA sau alte taxe începând de anul viitor.

Bolojan: "Propunerea de reducere cu 25% a posturilor era un fake"

Întrebare: Care este suma de bani care se va economis în cazul reducerii de 25 de procente şi în cazul reducerii cu 40 de procente, care este suma numărului de posturi din administraţia locală şi centrală?

Ilie Bolojan: Aş vrea să clarifica întrebarea dvs. Discuţia s-a purtat să se reducă cu 10% efectiv, sau cu 15%. Ca să se reducă cu 10 sau cu 15, v-am explicat cum se aplică cotele. Vă rog să faceţi o socoteală, 10% înseamnă 13.000 de posturi înmulţit cu salariul mediu din administraţie.

Întrebare: Au fost săptămâni de discuţii cu sindicatele din administraţie, consiliile de dialog social au dat avize pe o formă a proiectului de reformă a administraţiei publice, pe masa Guvernului a ajuns forma cu 25% din totalul de posturi. Pe ultima sută de metri, aţi venit cu noi date, de ce abia acum? Mai ales că dvs aţi spus că aceste măsuri trebuie luate în cascadă şi cât de mult mai poate fi amânată această reformă? 

Ilie Bolojan: Când a apărut propunerea de 25% reducere, lucrurile sunau bine. Dar eu sper că a fost o propunere eronată, care nu s-a bazat pe o analiză reală. Şi ştiţi, atunci când propui reduceri, dacă ne gândim foarte bine, trebuie să ai nişte reacţii. În momentul în care vezi că nu ai nicio reacţie, trebuie să îţi pui întrebarea ce se întâmplă. Şi făcând o analiză reală şi cinstită a efectelor, am constatat că această propunere a Ministerului Dezvoltării, de a reduce cu 25%, cum s-o numesc? Era un fake în realitate. Adică efectele de reducere erau aproape nule. Şi atunci mi s-a părut cât se poate de corect şi cinstit să avem aceste date. Poate nu sunt perfecte, poate nu sunt cu mare acurateţe, dar e o oglindă pentru prima oară a administraţiei din România. Şi veţi vedea judeţe în care, dacă s-ar aplica o reducere de 15% pe ţară, cum este judeţul Bihor, reducerea în administraţie la Bihor va fi de 3%. Înseamnă că au făcut ceva. Altele poate au procente mai mari. Veţi vede localităţi în care nu trebuie să reducă nicio persoană, dimpotrivă, pot să facă angajări, dacă este cazul. Şi vom vedea localităţi care trebuie să se întrebe de ce trebuie să reducă posturi. Sigur, discuţia e mai complexă, pentru că pe lângă aparatul propriu, aici intră şi Poliţia Locală, Evidenţa Populaţiei, posturile pentru fondurile europene, posturile pentru şoferii de la microbuzele şcolare, deci discuţia e mai complexă, dar pentru a o înţelege atât dvs cât şi opinia publică, am simplificat toate aceste lucruri. Ce am simplificat este corect şi cinstit.

Întrebare: Înţelegem, aşadar, că aţi primit la început cifre mascate, din moment ce a existat această propunere de reducere „fake”, şi v-aş întreba: în momentul de faţă, pe cifrele pe care le-aţi prezentat, în acea reducere de 130.000 de posturi, vor fi incluse, de exemplu, şi acele posturi din companiile şi cluburile sportive care sunt deţinute de primării, de CJ-uri? 

Ilie Bolojan: Nu are nicio legătură cu aceste lucruri. Propunerile de reducere se referă la aparatul propriu şi la alte structuri pe care fiecare CJ sau primărie le gestionează în funcţie de volumul de activitate şi de importanţa domeniului respectiv pentru comunitatea locală. Companiile au un regim separat şi nu sunt incluse în această analiză. Fiecare autoritate locală poate să îşi înfiinţeze companii care gestionează diferite domenii de activitate, dacă nu au de exemplu salubrizarea concesionată, atunci fac salubrizarea, unii au structuri de salubrizare care sunt încorporate în aparatul Primăriei, unele au externalizate sub forma unor administraţii, alţii le au concesionate, diferenţele sunt foarte mari şi aici se poate purta o discuţie lungă, dar măsura de a calcula corect numărul de angajaţi de bază în administraţie este una absolut necesară şi din comparaţiile pe care le veţi vedea inclusiv de la prânz încolo, pe fiecare judeţ, pe fiecare localitate, veţi vedea un tablou general al administraţiei.

Despre deficit

Întrebare: Domnule premier, s-a vorbit mult despre reducerea cheltuielilor, dar s-a vorbit şi despre relansare economică. În ce constau măsurile pentru un pachet de relansare economică, ce părere aveţi despre această măsură şi când am putea vedea un astfel de pachet? 

Ilie Bolojan: Pentru a ne menţine o creştere economică bună, e nevoie să menţinem investiţiile la un nivel decent. Şi orice resursă care se economiseşte pe componenta de cheltuieli inutile, ne permite să direcţionăm banii către investiţii. O a doua măsură este să ne atragem banii europeni pe care îi avem la dispoziţie. O a treia măsură este să aducem investiţii în domenii unde avem deficite comerciale masive, în ţara noastră, care să ne genereze o echilibrare a balanţei comerciale şi a celei de plăţi. De asemenea, prin politici de a susţine anumite domenii unde noi procesăm produsele agroalimentare din Ro, în aşa fel încât valoarea adăugată să rămână în ţară, putem să ne echilibrăm din nou deficitele comerciale. V-am spus câteva lucruri pe care le facem în această perioadă.

Întrebare: În ceea ce priveşte deficitul, după aceste două pachete, dacă le duceţi la îndeplinire cu succes, cu ce deficit încheiem luna decembrie? 7%, 8%? Ne puteţi da o cifră? 

Ilie Bolojan: Nu cred că putem încheia anul acesta cu un deficit care să fie sub 8%, dar neavând datele în acest moment, Ministerul Finanţelor va comunica în perioada următoare estimările, odată cu rectificarea bugetară care se va face în cursul acestei luni, aşa este programată. Aceste măsuri care au fost luate, unele s-au aplicat de la 1 august, ştiţi foarte bine, încă nu avem o lună şi nu vedem efectele, de asemenea, efectele vor fi pe anul viitor, pentru că multe din ele îşi vor arăta rezultatele în bugetul de anul viitor.

Despre salariile judecătorilor din România

Întrebare: Sunteţi de acord că judecătorii îşi merită banii, având în vedere declaraţia preşedintelui Nicuşor Dan, că judecătorii din România lucrează dublu faţă de omologii lor din alte ţări europene? 

Ilie Bolojan: Sunt de acord că judecătorii din România au salarii bune, un salariu de 4000, 5000 euro net este un salariu bun în orice ţară europeană, mai ales în România, că şi cu punerea în practică a proiectului de lege care este în momentul de faţă în procedură parlamentară, vor avea nişte pensii bune, raportat la pensia medie din România, chiar dacă mai mici decât cele de astăzi, care este anormal să fie egale cu ultimul salariu, şi prin acest pachet nu facem decât să integrăm în procedura standard europeană. Adică pensionarea la limita de vârstă normală, aşa este în toată Europa şi o valoare de aproximativ 70% pensie din venitul net realizat în ultimul an de activitate. În ceea ce priveşte volumul de lucru, pentru a reduce acest volum, este nevoie de organizare în interior, e nevoie de practici unitare în zona de justiţie, sentinţe identice la instanţe diferite în speţe identice, ca să fie o autoritate de lucru şi e nevoie din partea noastră, a celor din lumea politică, de legi clare, bune, care să nu genereze interpretări, să nu complice lucrurile şi să simplifice. Dacă lucrăm la aceste trei măsuri, cu siguranţă, în anii următori, lucrurile pot să reintre, şi din punct de vedere al volumului de activitate, într-o zonă şi să se scurteze procesele, şi odată cu rămânerea în activitate a oamenilor cu experienţă, să avem o calitate mai bună în actul de justiţie, pentru că magistratura este o instituţie fundamentală a statului nostru.

Întrebare: Veţi accepta ca PNL să facă parte dintr-o nouă coaliţie cu PSD, UDMR şi USR, dar fără ca dvs să fiţi premier? 

Ilie Bolojan: PNL îşi ia deciziile întotdeauna în forurile de conducere şi dacă vor lua orice fel de decizie, vor fi comunicate public, ştiţi asta.

Întrebare: Pentru că o parte dintre oamenii care au fost în fosta guvernare sunt şi acum în actuala guvernare, aţi cerut explicaţii pentru mărimea mult mai mare a deficitului, situaţia mult mai dificilă decât cea pe care o ştiaţi? 

Ilie Bolojan: Am spus şi ieri în Parlament, nu e vremea să facem o vânătoare de vrăjitoare, să căutăm vinovaţi, să explicăm cum este cu moştenirea dezastruoasă, putem să facem şi asta, şi este corect să facem o analiză cinstită. Atunci când preiei o funcţie, ai şi activ şi pasiv. Şi problema noastră este să facem ceea ce trebuie pentru România. Şi asta înseamnă că dacă respectăm ce ne-am propus, efectele se văd în faptul că ne-am menţinut ratingul, în faptul că lucrurile, chiar cu aceste costuri pe care le vedem cu toţii şi eu le mulţumesc românilor încă o dată că le acceptă, lucrurile se stabilizează, dacă facem aceste lucruri, putem trece fără probleme prin această perioadă. Dar pentru asta, treubuie să ne respectăm înţelegerile, să fim conştienţi că atunci când nu ai bani, trebuie să iei măsuri de corecţie, să avem o solidaritate şi să fim responsabili pentru România.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Bolojan: Pachetul II nu e întreg fără tăieri în administraţie. Ce spune de demisie şi relaţia cu Nicuşor Dan