Klaus Iohannis a fost primit de preşedintele Tanzaniei. La aeroport a fost întâmpinat cu flori
Preşedintele Klaus Iohannis este primit vineri de preşedintele Tanzaniei Samia Suluhu Hassan. Ulterior, cei doi şefi de stat vor avea declaraţii de presă comune. Sâmbătă, cuplul prezidenţial va merge în Zanzibar, având programată şi o vizită în Stone Town, o atracţie turistică şi înscris în patrimoniul UNESCO.
După ceremonia primirii oficiale sunt programate convorbiri tête-à-tête, convorbiri oficiale, declaraţii de presă comune şi un dejun oficia. Iohannis a sosit joi în Tanzania, după vizita în Kenya.
”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a sosit în ţară pentru o vizită de stat în perioada 16-19 noiembrie 2023, în urma invitaţiei Preşedintelui Republicii Unite Tanzania, Dr. Samia Solution Hassan”, a transmis Ministerul de Externe din Tanzania.
Pe Aeroportul Internaţional ”Julius Nyerere”, Klaus Iohannis a fost primit de Ministrul Resurselor Naturale şi Turismului, Angellah Kairuki. Scopul vizitei este de a atrage mai multe investiţii şi de a atrage mai mulţi turişti din România, notează MAE tanzanian.
În plus, în cadrul dialogului oficial care va avea loc în 17 noiembrie, cei doi preşedinţi vor discuta despre cea mai bună modalitate de promovare şi consolidare a cooperării înt domeniile educaţiei, sănătăţii, agriculturii, energiei şi mineralelor.
- "Plecați pe urmele Președintelui". Agenţiile de turism, inspirate de Iohannis. Cât costă un sejur asemănător...
- Carmen Iohannis dansează pe muzică africană. Reacţia preşedintelui când a fost invitat la dans
- "Deşteaptă-te, române", în varianta africană. Iohannis a fost primit în Kenya de o fanfară care a greşit...
Următoarea etapă a turneului: Zanzibar
Înainte de a părăsi ţara pe 19 noiembrie peşedintele României va avea ocazia să meargă la Zanzibar unde va discuta cu preşedintele Dr. Hussein Ali Mwinyi şi va vizita oraşul vechi - Stone Town - care este una dintre cele mai mari atracţii turistice din lume, subliniază ministerul.
Următoarele etape ale turneului african al lui Iohannis includ vizita de stat în Republica Cabo Verde şi vizita oficială în Senegal.
Conform Administraţiei prezidenţiale, vizitele preşedintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani şi vizează relansarea relaţiilor României cu continentul african.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰